ZF Ecosistemul Marketplace

ZF Ecosistemul markeplace. De la auto, la electrocasnice, până la primul milion de euro

08.12.2020, 00:06 Autor: Ioana Matei

Început în anul 1999 în domeniul importului şi distribuţiei de piese auto, businessul românesc Universal Group, care s-a reinventat de-a lungul anilor în funcţie de nevoile clienţilor,  a reuşit să îşi crească vânzările chiar şi anul acesta cu 500% faţă de 2019. Afacerea, axată acum mai ales pe vânzarea de electrocasnice, dar care vinde chiar şi articole de fashion, va atinge astfel pragul primului milion de euro într-unul dintre anii consideraţi cei mai grei pentru business.

Afacerea Universal Group, înfiinţată de antreprenorul Virgil Cata, este formată din trei ramuri de activitate: a început în 1999 cu ramura de import şi distribuţie a pieselor de schimb pentru maşini, ulterior s-a dezvoltat pe importul şi vânzarea de articole de fashion, iar cel mai recent business este de import şi distribuţie de electrocasnice. Majoritatea producătorilor şi furnizorilor cu care lucrează sunt din Germania, dar în portofoliul lor se află şi produse din Italia sau Anglia.

„Ponderea veniturilor din zona de home appliances a devenit din ce în ce mai importantă, mai ales anul acesta, odată cu pandemia, când aceasta a ajuns la 60%. Partea de auto a continuat un regres şi anul acesta, din cauza faptului că oamenii sunt mai atenţi faţă de consumul pieselor auto, astfel că a generat vânzări de undeva la 30%, iar cel de fashion – de 10-12%“, descrie antreprenorul modul în care sunt segmentate vânzările în prezent.  

Chiar dacă scăderea segmentului auto a fost una abruptă, aceasta a fost compensată de creşterile înregistrate pe segmentul electrocasnicelor. „Creşterea cea mai importantă a fost la bucătărie – oamenii au cumpărat roboţi de bucătărie, aspiratoare, storcătoare de fructe, espressoare - chiar şi acum, la final de an, vedem o creştere mare pe acest segment.“

Ei au mizat pe electrocasnicele pentru casă începând cu anul 2018, iar profilul produselor este, explică el, unul middle spre premium.  „Majoritatea sunt producători cu zeci de ani, au tradiţie în domeniul lor de activitate;  valoarea importului creşte zilnic, cred că am importat corect nişa de piaţă - clientul vrea să cunoască alte branduri, alt portofoliu şi să ţină pasul cu lucrurile care se întâmplă pe piaţa europeană.“

Cât de ataşaţi sunt românii de brand? „Anul acesta am sesizat foarte mult schimbarea mentalităţii – oamenii pun din ce în ce mai multe întrebări, atât pe site-ul propriu, cât şi pe celelalte canale  de vânzare ale noastre, prin marketplace, ne sună, ne contactează, pun tot felul de întrebări, încercăm să venim în sprijinul lor cu o descriere tot mai amănunţită şi tutoriale cât mai exacte cu ceea ce fac produsele. Clienţii sunt mult mai implicaţi în momentul în care cumpără un produs, vor să afle cât mai multe detalii“. 

Pe platforma marketplace a eMag au intrat în anul 2018. „Şi pentru noi era ceva nou - am început să ne adaptăm şi să cunoaştem lucrurile cât mai bine din punctul de vedere al sellerului şi, totodată, ne-am pus şi în situaţia unui client, să vedem ce facem şi cum facem să fim cât mai bine descrişi, cât mai implicaţi în activitate. Treptat, am început ca în 2019 să introducem cât mai multe produse, iar în 2020, ne-am dat seama că acest mediu este cheia dezvoltării noastre. De ce? Pentru că toată lumea cunoaşte ce înseamnă marketplace, toată lumea are încredere în primul rând în brandul marketplace, îl consideră un mediu sigur, din care preferă să cumpere şi automat cred că aici a fost cheia dezvoltării noastre în acest an, prin uşurinţa cu care putem să implementăm sistemele noastre“, descrie antreprenorul prezenţa sa pe aceasta platformă.

Adaugă că aici au clienţi cu vârste foarte fragede, fiind chiar şi adolescenţi, dar printre ei se numără şi seniori care au ajuns să se familiarizeze cu acest mediu. În prezent, marketplace-ul generează 70% din vânzările de pe segmentul de electrocasnice pentru casă.

Ce urmează? Virgil Cata este optimist în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare pe piaţa locală: „În România există o piaţă în care pot avea loc mai mulţi jucători - societatea se dezvoltă extrem de rapid, atât în ceea ce priveşte cumpărăturile online, cât şi achiziţia de cu totul alte branduri ale sellerilor care se pot integra pe piaţa din România. Piaţa locală devine o piaţă matură - este o piaţă mare din Europa Centrală şi de Est din punctul acesta de vedere pe toate segmentele - cred că este loc de creştere şi nu vorbim doar despre electrocasnice. Cred că este o oportunitate pentru noi să aducem aici producătorii poate chiar de talie mondială, care nu sunt prezenţi încă în România, să-i aducem în a comanda direct de la noi şi din platforma  marketplace. Unul dintre domeniile care se poate dezvolta este cel de home&deco.“

Iar pe antreprenorii aflaţi la început de parcurs, îi sfătuieşte să aibă în vedere colaborarea cu o afacere cu istorie, care îi poate ajuta să se dezvolte. „Dacă vor intra pe un marletplace, îşi vor da seama rapid către ce segment de client să se adreseze, iar ulterior, vor putea să se dezvolte“, conchide antreprenorul.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea ZF Ecosistemul Marketplace