ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Radu Scarlat, Bento: Sperăm să mai anunţăm proiecte la final de an. Luăm în considerare potenţiale finanţări prin bursă

20.10.2023, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Compania, concentrată asupra extinderii în afară ţării ♦ Principalele riscuri, legate de posibilităţile financiare ale clienţilor şi forţa de muncă.

2B Intelligent Soft (BENTO – Intellectually Curious), companie specializată în dezvoltarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud, se află în prezent în discuţii pentru semnarea mai multor acorduri, spune Radu Scarlat, preşedinte al Consiliului de Administraţie, după ce, anul acesta, societatea a anunţat un contract de 4 milioane de dolari cu o multinaţională din industria de petrol şi gaze, cât şi un contract de 32 de milioane de lei cu Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru automatizarea serviciilor de teren şi managementul forţei de muncă.

„Avem un pipeline destul de solid de proiecte. Nefiind însă concrete sau semnate, nu pot oferi foarte multe detalii. Speranţa mea este că vom anunţa şi alte contracte semnate pe acest final de an, ale căror efecte se vor vedea anul viitor“, a declarat Radu Scarlat în cadrul celei mai recente ediţii a ZF Deschiderea de Astăzi.

Compania şi-a majorat recent ţintele din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2023. Astfel, profitul net a urcat cu 33% peste estimările din BVC, la 12,3 milioane de lei, cu 120,5% mai mult decât nivelul atins anul trecut. Veniturile din exploatare au fost actualizate cu 20%, la 55,8 milioane de lei, reprezentând un avans de 57,7% an/an.

„Nu am decis dacă vom continua să investim la fel de intens ca anul acesta, când am avut şi o finanţare nerambursabilă din fonduri europene. S-ar putea să se prelungească o lună-două, dar nu vom mai avea aceşti «bani gratuiţi» de la UE. Aşa că va trebui să investim 100% din banii noştri sau din alte variante de finanţare pe bursă“, afirmă cofondatorul Bento.

În S1/2023, societatea listată pe piaţa AeRO a înregistrat venituri din exploatare de 23,2 milioane de lei, plus 23,2% prin comparaţie cu prima jumătate de anul trecut, şi un profit net de 5,9 milioane, în urcare cu 132% faţă de nivelul de la 30 iunie 2022. 

„Vom continua să investim în parteneriatele strategice ca să putem ieşi atât cu zona de servicii de infrastructură IT, cât şi cu zona de implementare produse software în afara graniţelor ţării, mai mult decât o facem acum. Avem şi acum proiecte în afară, dar vrem să fie din ce în ce mai multe. Deja avem câteva piste, am depus şi oferte; aşteptăm să se concretizeze.“

Acţiunile BENTO s-au apreciat cu 161% anul acesta, pe un rulaj de 10 milioane de lei. Peste o treime din lichiditate – 3,8 milioane de lei – a fost făcută în ultima lună, când evoluţia constă într-un avans de 50%. Evaluat la 117,7 milioane de lei, grupul este deţinut în proporţii aproape egale, de la 28,3%, de cofondatorii Radu Scarlat şi Vlad Bodea.

„În general, riscurile sunt economice. Vorbim de riscul în care clienţii să nu mai aibă posibilitatea de a investi sau a plăti, de a finanţa investiţiile. Nu există riscul ca ei să nu îşi mai dorească ceea ce vindem pentru că, practic, vindem optimizări de costuri şi cheltuieli. Un alt risc este legat de forţa de muncă, de aceea investim în produse software, să reducem acest risc. În ultima vreme am observat o îmbunătăţire, adică ne vine mai uşor să angajăm“, mai spune Radu Scarlat.

 

Alte declaraţii:

Ne este greu să explicăm (dinamica acţiunilor – n.r.). Vedem reacţia pe care a avut-o piaţa, nu pot să spun că am avut vreo influenţă foarte mare. A fost o reacţie la ce am anunţat şi făcut, ne bucurăm că oamenii încep să aibă încredere în ceea ce spunem. Probabil că este şi o reacţie a faptului că suntem consecvenţi şi estimăm pe nişte premise reale, încercând să depăşim acele estimări.

Sincer, nu mi se pare că am făcut ceva diferit de ce am făcut de când am început călătoria asta. După plasamentul privat a urmat un trend oarecum negativ.  În 2022 am depăşit bugetul pe care l-am estimat pentru 2023 în memorandumul plasamentului, iar anul acesta am întrecut bugetul estimat pentru 2024. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care reacţia, chiar dacă întârziată a pieţei, a fost atât de bruscă.

Primul contract, cel din martie, îl ştiam sau eram foarte aproape de el când am anunţat BVC-ul. Era greu să-l ştim pe cel din septembrie, speram la el, dar nu era nimic sigur. Din cauza asta nici nu luasem foarte mult în calcul când am făcut bugetul din 2023. Şi în 2022 am depăşit BVC-ul, însă nu cu foarte mult. Dacă l-am fi depăşit cu mult mai mult, probabil că, la fel, am fi anunţat înainte acest lucru. Anul acesta am văzut că îl vom depăşi şi am preferat să fim transparenţi.

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent