ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Mihai Tudor, Simtel: Pregătim transferul pe segmentul principal al Bursei. Luăm în calcul o emisiune de obligaţiuni verzi

06.02.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

„Dezvoltăm parcurile, suntem în grafic cu planurile pe care le-am creionat şi o să anunţăm la finalul lunii şi statutul dezvoltării lor.“

Compania românească de inginerie şi tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL) lucrează în această perioadă la transferul acţiunilor pe Piaţa Reglemen­tată a Bursei, de pe Sistemul Multilateral de Tranzacţio­nare (AeRO), pepiniera segmentului principal, spune CEO-ul Mihai Tudor, invitat la prima ediţie de săptămâna aceasta a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

„Am anunţat încă de anul trecut că vom face trecerea pe piaţa principală, că va avea loc anul acesta. O să revenim în perioada imediat următoare cu mai multe detalii legate de momentul concret al acestei treceri“, afirmă reprezentantul Simtel. Cu o pondere de 12%, Simtel este cea mai mare companie în indicele consultativ BETAeRO.

Acţiunile SMTL sunt pe plus cu 100% în ultimele 12 luni, pe un rulaj de 34,4 mil. lei şi o valoare de piaţă de aproxi­mativ 440 mil. lei. Anul acesta, evoluţia constă într-un plus de 30%, pe o lichiditate de 7 mil. lei.

„Evaluăm toate posibilităţile de finanţare, luăm în considerare inclusiv posibilitatea emiterii unei emisiuni de obligaţiuni verzi. Dar aceste lucruri le vom decide la momentul oportun, trebuie să ţinem cont de dinamica pieţei şi, în egală măsură, de evoluţia planurilor noastre de dezvoltare“, adaugă Mihai Tudor.

Emitentul a avut afaceri de 213 mil. lei în primele nouă luni de anul trecut, de trei ori mai mari faţă de perioada similară din 2022, în vreme ce profitul a crescut de aproape cinci ori, la 16,3 mil. lei.

Luna trecută, Simtel a anunţat că intră şi pe piaţa de furnizare de energie electrică după ce una dintre companiile din cadrul grupului a primit aprobare de la Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

„Planurile sunt ambiţioase pentru acest an. Dezvoltăm parcurile (fotovoltaice – n.r.), suntem în grafic cu planurile pe care le-am creionat şi o să anunţăm la finalul lunii şi statutul dezvoltării lor. Finanţările vor reprezenta un mix de capital propriu şi finanţări bancare. Ne uităm întotdeauna la tot ce înseamnă tendinţă tehnologică pe piaţă şi la zona de startup-uri în ideea de a ne completa şi complementa paleta de produse şi servicii“, explică şeful Simtel.

Din acţionariatul societăţii fac parte fondatorii Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău, cu participaţii de câte 23,2%-23,4%, iar restul de peste 30% revine altor investitori, conform BVB. Compania îşi va anunţa rezultatele preliminare de anul trecut pe 26 februarie.

 

Alte afirmaţii:

2023 a fost un an destul de provocator pentru piaţa de energie. Multe proiecte şi investiţii au fost amânate pentru că a fost corelarea aceasta cu programele tip PNRR, unde a existat o componentă dedicată energiei regenerabile, şi programul de casare, despre care ştim cu toţii. Deci piaţa a fost afectată de aceste programe întârziate. Pentru noi, 2023 a fost un an bun.

Suntem parte activă a PNRR pentru că am participat la licitaţiile care se organizează de către cei care au câştigat finanţările şi vom implementa şi noi o parte din proiectele incluse în program.

Am completat, practic, paleta de produse şi servicii pe care le oferim către clienţi. Strategia noastră şi analizele pe care le-am făcut ne-au condus către această nouă linie de business, pentru că o considerăm ca fiind un element ce vine în completarea nevoilor clienţilor noştri.

Prognozele sunt că preţul energiei va avea o tendinţă uşor descrescătoare în perioada următoare. Dacă ne uităm la impactul acestui preţ faţă de planurile noastre, pot să vă spun că nu vom fi impactaţi pentru că în strategia şi în dezvoltarea noastră, în modelele de business pe care le-am luat în considerare, am ţinut cont de această tendinţă, deci nu este o surpriză pentru noi.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent