ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Marcel Murgoci, Estinvest: În continuare, investitorii se uită către convocatoarele adunărilor generale din martie, în care probabil vor exista propuneri de dividend

01.03.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Tot luna aceasta intră în vigoare actualizările privind reprezentativitatea Bursei de la Bucureşti în indicii MSCI Posibile incertitudini dinspre cadrul fiscal.

Începând cu luna aceasta, participanţii bursieri îşi vor îndrepta atenţia asupra convocatoarelor realizate de consiliile de administraţie ale companiilor listate, în contextul în care sezonul de raportări s-a încheiat oficial ieri pentru emitenţii incluşi în indicele de referinţă BET, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al societăţii de brokeraj Estinvest. „Se aşteaptă luna viitoare con­vo­catoarele adu­nă­rilor generale ale acţionarilor, în care probabil vor exista propuneri de distribuire de dividend, or acest lucru aşteaptă, în primul rând, investitorii.“

„Bursa noastră este cunoscută pentru faptul că emitenţii alocă dividende cu randamente generoase. Din acest punct de vedere, este un atu pe care investitorii încearcă să îl folosească din plin“, spune brokerul.

Reprezentantul companiei de intermediere, una dintre cele mai vechi de la BVB, a fost invitat la ultima ediţie din februarie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis totodată pe platforma Spotify.

„Luna viitoare vor intra în vigoare actualizările (în indicii MSCI – n. red.), iar următoarea va avea loc în cursul lunii septembrie. Sunt şanse ca anumite societăţi să intre în aceşti indici, dar totul depinde de criteriul de lichiditate, aici este marele «of» pentru emitenţii români. Poate aceste raportări ar constitui un ajutor în privinţa îndeplinirii criteriilor.“

Anii electorali tind să susţină de obicei evoluţiile pieţelor de capital, ceea ce ar mai putea tempera din riscurile prezente pe Bursă în 2024, continuă Marcel Murgoci. În plus, mult aşteptatele scăderi ale ratelor dobânzilor – ciclurile de relaxare monetară sunt estimate, de regulă, să înceapă din a doua parte a anului – ar putea contribui pozitiv la dinamicile acţiunilor.

„Probabil vor exista şi uşoare incertitudini cu privire la politicile fiscale care vor fi implementate în următoarea perioadă. Referindu-mă strict la anul 2023, chiar şi în ciuda acestui context, piaţa de capital are şanse să înregistreze o evoluţie pozitivă“, consideră reprezentantul Estinvest.

 

Alte afirmaţii:

Mişcările ce au loc în această săptămână pot fi legate şi de rezultatele financiare pe 2023, publicându-şi rezultatele majoritatea societăţilor listate la Bursă. Cred că este un moment bun pentru un investitor pentru a lua sau a închide poziţii. Orice ştire poate fi un moment bun de intrare sau ieşire pe emitentul care face obiectul ştirii.

Dacă săptămâna trecută am văzut şedinţe cu o mai slabă lichiditate, remarcăm acum o creştere a lichidităţii şi volatilităţii pe mulţi emitenţi. La prima vedere, n-au fost surprize majore, plăcute sau neplăcute. Uşor au surprins rezultatele Transelectrica, prin faptul că au raportat o scădere a profitului de aproape 60% faţă de 2022.

Majoritatea rezultatele au venit în linie cu aşteptările investitorilor. O să analizăm mai temeinic aceste rezultate pentru că, în baza lor, se vor trage nişte concluzii cu privire la un posibil dividend, vorbind de societăţile deţinute majoritar de stat pentru că legea le impune ca cel puţin jumătate din profit să fie acordat sub formă de dividend. O să vedem în convocatoarele de luna viitoare, iar decizia o să vină probabil în cursul lunii aprilie.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent