ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Daniela Secară, BT CP: Am văzut investitori care şi-au orientat sumele nealocate din oferta Hidroelectrica spre titlurile de stat Fidelis

02.08.2023, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

Cel mai probabil, a doua jumătate a anului va aduce alte două emisiuni de titluri de stat BT CP lucrează inclusiv la o listare de acţiuni în S2/2023.

În cadrul primei ediţii din luna august a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitată Daniela Secară, director general al BT Capital Partners, divizia de brokeraj a Băncii Transilvania, lider al sindicatului de intermediere pentru oferta de titluri de stat Fidelis, alături de BCR, BRD şi Alpha Bank.

„Vineri s-a încheiat cea de-a douăsprezecea emisiune Fidelis. Suntem în linie cu celelalte ediţii privind numărul de ordine. Am văzut şi investitori care spuneau că din sumele care nu au fost alocate la Hidroelectrica s-au orientat către Fidelis. Odată încheiată IPO Hidro, am văzut sumele nealocate în piaţa de capital, intrând în principal pe companii din BET“, spune Daniel Secară.

Derulată între 17 şi 28 iulie, emisiunea de obligaţiuni guver­na­mentale a atras 758 mil. lei şi 329 mil. euro, deci în total 2,4 mld. lei. Prin comparaţie, la ediţia precedentă investitorii au mobilizat trei miliarde de lei, scăderea venind pe fondul interesului ridicat pentru oferta publică iniţială a Hidroelectrica, a treia cea mai mare IPO la nivel global de anul acesta. „Este un apetit mai ridicat pe euro din prisma dobânzilor. Faţă de martie, dobânzile au fost un pic mai mici, fiind în strânsă legătură cu dobânzile la care se finanţează România. În con­tinuare, aceste titluri sunt neimpozabile. Probabil vom mai avea cel puţin două ediţii Fidelis în a doua parte a anului.  Încer­căm să finalizăm anumite pro­iecte cu care să venim în piaţă, inclusiv o listare de acţiuni“, adaugă repre­zentanta BT.

A douăsprezecea emisiune Fidelis va debuta la Bursa de Valori Bucureşti joi, 3 august. Dobânzile la lei ajung până la 7,3%, iar la cele la euro la 5,45% pentru instrumentele cu venit fix neimpozabile.

„Este a doua ediţie în care avem tranşa de donatori de sânge, remarcând un număr mai mare de donatori-investitori faţă de ediţia din martie. Asta şi contează în această tranşă – numărul investitorilor, mai puţin sumele atrase.“

 



 

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent