ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Costin Brumă, broker al Swiss Capital: Mă aştept la rezultate bune de la TTS, OMV Petrom şi sectorul bancar. Surprize neplăcute dinspre utilităţi

27.10.2023, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Există şansa ca Fondul Proprietatea să suplimenteze actualul program de răscumpărare de acţiuni.

Odată intraţi în sezonul de  raportări la nouă luni, investitorii şi analiştii estimează ce companii pot înregistra rezultate solide şi, în consecinţă, pot distribui dividende pe măsură, cât şi de unde pot apărea surprizele neplăcute.

La întrebare răspunde de această dată Costin Brumă, broker al Swiss Capital, una dintre cele mai mari societăţi de intermediere de la Bursa de Valori Bucureşti, cu o cotă de piaţă de 17% şi tranzacţii de 6,7 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului. „Transport Trade Services ar trebui să vină cu cele mai bune rezultate înre­gistrate până acum datorită conjuncturii în care se află.“

„Şi băncile ar trebui să vină cu rezultate peste cele de anul trecut. Romgaz este interesant; se poziţionează bine, chiar dacă sunt forţaţi să vândă la un preţ prestabilit. Totuşi, acel preţ îi avantajează“, spune Costin Brumă, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi din 26 octombrie.

Pentru o bună parte din an, acţiunile TTS au fost performerul indicelui BET. În prezent, compania se tranzacţionează în creştere cu 87% în 2023, pe un rulaj de 216 milioane de lei, având a doilea cel mai ridicat randament din BET. Pe de altă parte, acţiunile Romgaz (SNG) au plus 23,4% de la începutul anului, peste creşterea din aceeaşi perioadă a indicelui principal, respectiv 22%.

„Odată cu pornirea rafinăriei Petrobrazi ar trebui să vedem o creştere pe rezultatele operaţionale ale OMV Petrom, deci o profitabilitate mai mare. Intrând şi în T4, cu vreme mai rece, cred că sfârşitul de an va fi mai bun decât prima parte“, adaugă brokerul.

OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, îşi va publica situaţiile financiare aferente perioadei ianuarie-septembrie 2023 în ziua de marţi, 31 octombrie. Acţiunile SNP s-au apreciat cu 32% anul acesta, pe un rulaj de 1,4 miliarde de lei, la o valoare de piaţă de 34,55 miliarde de lei.

„În sectorul bancar, depozitele au avut o creştere de 20% an/an. Creditarea, deşi stagnează, vede o revigorare în a doua parte a anului. Dacă luăm în calcul faptul că marjele băncilor sunt destul de consistente, ar trebui ca rezultatele pe 2023 să fie mai bune decât cele din 2022, T3 confirmând în vreun fel finalul de an.“

În ceea ce priveşte cea mai mare companie românească de la BVB, producătorul de energie Hidroelectrica (H2O), gradul de umplere al bazinelor hidrocentralelor s-a situat la peste 80% în ultimele trei luni vs. anul trecut, continuă Costin Brumă.

„Deci din punctul acesta de vedere am avea o producţie şi rezultate record pentru Hidroelectrica, iar rezultatele la T3 ar trebui să contribuie la asta.“

 

Ce sector poate veni însă cu rezultate slabe?

„Utilităţile par să sufere în continuare pentru că depinde de statul român plata acelor compensări ale tarifelor. Electrica şi Transgaz pot suferi, poate mai puţin Transelectrica“, consideră reprezentantul Swiss.

Printre evoluţiile notabile din ultima perioadă se remarcă cea înregistrată de Fondul Proprietatea (FP), ale cărui acţiuni au crescut cu 17,3% în ultima săptămână, pe un rulaj de 58 de milioane de lei. Zilele trecute, compania a anunţat că plăteşte 0,6319 lei pe acţiune, cu aproape 50% peste preţul de tranzacţionare de la BVB, pentru a răscumpăra 12% din capitalul social.

„Fondul face această cumpărare accelerată în cadrul programului ce încă este în curs, de trei miliarde de acţiuni. Reprezentanţii FP au spus tot timpul că vor să returneze cash către acţionari. În cadrul ofertelor acestora se alege preţul maxim plătit de-a lungul timpului de către Fondul Proprietatea“, explică brokerul.

FP vrea să răscumpere 670 de milioane de acţiuni într-un program prin care alocă bani acţionarilor, iar ulterior anulează aceste acţiuni, ele nemaiexistând astfel în piaţă. Oferta se derulează în perioada 31 octombrie-5 decembrie, iar Fondul pune în acest sens la bătaie 432 de milioane de lei. Acţiunile emitentului au crescut cu 10,4% marţi, respectiv cu 5,9% miercuri.

„Ştim că FP mai are o vânzare în derulare la Enel, care ar fi trebuit să se încheie pe 30 septembrie, însă nu am văzut niciun anunţ cum că s-ar fi încheiat. De acolo, FP ar primi cam 650 de milioane de ieri, bani din care poate plăti alt dividend sau poate continua răscumpărările. Bineînţeles, pentru asta este nevoie de o nouă adunare generală. Cred că pot chiar suplimenta acest program de tender offer, dar este o opinie personală. Investitorii îşi cam fac calculele acestea cu privire la o nouă răscumpărare sau un potenţial dividend nou“, mai spune Costin Brumă.

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent