ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi. Radu Puiu, XTB România: Optimism pe burse: creşterea de 3-5% în două-trei zile, chiar dacă poate să pară impresionantă la nivelul anumitor instrumente, ar putea să reprezinte doar o revenire de moment

13.09.2022, 00:05 Autor: Alexandra Matei

Radu Puiu, analist financiar în cadrul casei de brokeraj XTB România, spune că dinamicile pozitive cu care bursele au încheiat săptămâna trecută, atât în Europa, cât şi în SUA, dar şi în România, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au adus optimism în rândul investitorilor.

Totuşi, această creştere, de circa 3-5% în doar două-trei zile, menţionează el, deşi poate părea impresionantă, ar putea fi doar o revenire de moment, întrucât problemele actuale – criza energetică din Europa, situaţia inflaţionistă pe plan global, dar şi tensiunile geopolitice dintre Rusia şi Uniunea Europeană – continuă să existe şi nu trebuie ignorate.

„Sfârşitul de săptămână a adus un optimism care, cred eu, a fost o metodă de echilibrare a situaţiei, pentru că la început de săptămână am asistat la scăderi destul de puternice în ceea ce priveşte majoritatea indicilor. Spre final de săptămână, cel puţin vân­zătorii au luat o pauză şi au oferit un moment de respiro pentru cumpărători, care au profitat de situaţie, au preluat frâiele şi au echilibrat puţin balanţa. Această creştere, chiar dacă poate să pară impresionantă la nivelul anumitor instrumente, undeva la 3-5% în două trei zile, ar putea să reprezinte doar o revenire de moment. Problemele cu care ne confruntăm continuă să existe şi nu trebuie ignorate – situaţia crizei energetice în Europa, situaţia inflaţionistă pe plan global, dar şi tensiunile geopolitice dintre Rusia şi Uniunea Euro­peană, cauzate de conflictul din Ucraina“, a spus Radu Puiu, analist financiar în cadrul casei de brokeraj XTB România, la emisiunea ZF Deschiderea de astăzi.

Infalţia, în continuare, este la niveluri foarte ridicate şi nu dă semne de scădere - în SUA, după o perioadă de o lună de scădere, s-a observat o nouă creştere, în Europa continuă să rămână la niveluri ridicate, iar în Marea Britanie a depăşit 10%.

Totodată, faptul că preţurile la energie sunt foarte ridicate, mai adaugă acesta, alimentează inflaţia.

El aminteşte şi despre condiţiile de creditare şi de finanţare ale companiilor, care tind să devină mai dificile, ceea ce afectează entuziasmul şi încrederea investitorilor şi duce la corecţii pe pieţele de capital.

Piaţa energiei rămâne un subiect sensibil în această perioadă, precizează analistul financiar, iar în momentul de faţă există foarte multe necunoscute în ceea ce priveşte modul în care furnizarea de energie în Europa va avea loc în perioada toamnă-iarnă.

„UE, pentru o lungă perioadă, a ignorat faptul că este dependentă de energia din Rusia, iar în prezent, când încearcă să se decupleze, vedem că efortul necesar este unul mult prea mare. Rămâne de văzut dacă va putea sau nu să treacă peste el. Ne aşteaptă o perioadă cu preţuri ridicate.”

România, în prezent, stă destul de bine pe plan energetic, afirmă Radu Puiu, întrucât stocurile de gaze sunt la aproximativ 76% şi se anunţă că până în luna octombrie se va depăşi pragul de 80%, care era vizat şi la nivel european.

Această criză energetică, susţine el, va fi resimţită pentru o perioadă lungă prin urmările pe care le va avea şi anume prin acele perioade în care bunurile vor fi mai scumpe, tocmai pentru că au fost produse cu energie scumpă.

„Vom asista şi la taxe mai ridicate din partea statului pentru a recupera o parte din aceste sume cheltuite în momentul de faţă cu energia”, a mai adăugat acesta.

Analistul financiar spune că, la prima vedere, sunt de preferat în continuare investiţiile în companii din energie, însă sunt vizate acele măsuri venite din partea UE, şi anume plafonarea veniturilor pentru companiile din energie verde şi acea contribuţie din partea companiilor de combustibili fosili, care dacă se vor aproba, vor duce la o scădere a profitabilităţii şi a rezultatelor pe care le vor obţine companiile în această perioadă.

Destinaţiile de investiţii care ar putea livra randamente satisfăcătoare în perioada următoare, crede el, sunt bunurile de bază, cum ar fi alimente, bunuri de igienă personală, medicamete sau servicii medicale.

Recomandarea lui în ceea ce priveşte modul în care investitorii ar trebui să privească procesul de investiţie în această perioadă ar fi să îşi urmeze strategia existentă sau, dacă nu au o strategie, să şi-o pună la punct. Deţinerea de cash, mai adaugă el, este indicată în cazul unei achiziţii pe care vor să o facă în viitorul apropiat.

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent