ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Zuzanna Kurek, Cornerstone Communications: 2024 se anunţă an dificil, fără „marfă nouă“ pe bursă. Evoluţia BVB poate fi însă trasă în sus de promovarea în indicii MSCI şi rezultatele alegerilor politice

30.01.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Două companii şi-au anunţat intenţiile de listare a acţiunilor la BVB anul acesta, ambele pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare  (AeRO): Fort şi Glissando Garden Center.

Anul 2024 nu se anunţă a fi unul în care listările de acţiuni de pe piaţa de capital românească să revină la volumul record din urmă cu câţiva ani, spune Zuzanna Kurek, fon­datoare a Cornerstone Communications, companie de consultanţă pre şi postlistare la Bursă.

Totuşi, dinamica indicilor locali poate fi susţinută de factori precum promovarea BVB la statutul de piaţă emergentă în indicii Morgan Stanley Capital International şi de posibilitatea ca rezultatele alegerilor din România să vină în linie cu aşteptările investitorilor institu­ţionali.

„Mi se pare că şi anul în curs va fi unul dificil, adică unul în care nu vine «marfă nouă» pe bursă. Dacă ne uităm la evoluţia bursei, 2023 a fost un an excelent. Uitându-mă la 2024, cred că va fi un an interesant ţinând cont de alegerile care au loc pe jumătate din planetă. Va fi un an în care nu aştept mari surprize la nivel fiscal sau de alte politici, dar cred că 2025 va fi un an mult mai greu, în care se va vorbi foarte mult despre taxe. 2024 mi se pare un an neutru spre pozitiv, cu aşteptări mai negative pentru 2025“, afirmă Zuzanna Kurek.

Invitată la prima ediţie ZF Deschiderea de Astăzi de săptămâna aceasta, reprezen­tanta Cornerstone a spus că ale­gerile din 2024 din România – prezidenţiale, locale, parla­mentare şi europarlamentare – vor in­fluenţa clar sentimentul investitorilor instituţionali şi, în consecinţă, evoluţia pieţei de capital.

De la începutul anului încoace, indicele de referinţă BET a pierdut 1%, după o apreciere de 31,8% în 2023.

„Dacă rezultatele partidelor mai extremiste vor fi peste aşteptări, vor exercita o influenţă negativă asupra preţurilor. Pe de altă parte, vedem exemplul Poloniei, unde a avut loc o schimbare la nivel de guvern la sfârşitul anului trecut şi piaţa a reacţionat extrem de bine“, susţine fondatoarea Cornerstone.

Anul trecut s-a ajuns la circa 170.000 de investitori prezenţi la BVB, mai mult de o triplare faţă de datele de la sfârşitul lui 2023, cât şi o lichiditate medie zilnică de 154 de milioane de lei pe toate instrumentele financiare de la Bursă, în creştere cu 62% faţă de 2022. Recent, Adrian Tănase, CEO-ul operatorului bursier BVB,  a declarat pentru ZF că, în momentul în care piaţa se va stabiliza, se poate ajunge din nou la volumul ridicat de listări din 2021.

„Un eveniment foarte important, care va fi foarte aşteptat, va fi decizia MSCI legată de includerea României în indicii de piaţă emergentă. Dacă decizia MSCI va fi coroborată cu rezultatele alegerilor, care ar fi apreciate de investitorii instituţionali, poate vom avea un an destul de bun în ceea ce priveşte evoluţia bursieră. Este însă dificil să faci previziuni.“

În ceea ce priveşte listările de la BVB, două companii şi-au anunţat intenţiile de debut pentru anul acesta. Este vorba despre Fort, pilonul de securitate cibernetică din grupului de IT Bittnet (BNET) şi Glissando Garden Center, parte a grupului timişorean de companii din agrobusiness Glissando. Ambele listări sunt planificate pentru piaţa secundară AeRO la începutul lui 2024.

„La nivel de listări, poate fi în continuare un an mai dificil. Evoluţia noilor listări din ultimii trei ani în România a fost foarte bine conectată de ceea ce s-a întâmplat pe pieţele internaţionale. În 2021, valul de listări a fost un trend internaţional, urmat de o încetinire în 2022 şi chiar o secetă în 2023“, continuă Zuzanna Kurek.

Doar producătorul de energie Hidroelectrica (H2O) şi asiguratorul Millenium Insurance Broker (MIB) s-au listat cu acţiuni în 2023 la BVB, după 11 astfel de debuturi în 2022 şi 23 în 2021.

 

Alte afirmaţii din timpul emisiunii:

În continuare, investitorii instituţionali şi de retail sunt prudenţi, dar poate se va schimba ceva la nivel internaţional. Am văzut ceva legat de IPO-ul Reddit, dar trebuie să vedem dacă aceste companii sunt suficient de atractive pentru a genera valuri mai consistente de listări.

Cred că antreprenorii vor în continuare să se listeze pentru că efectele valului din 2021 sunt vizibile. S-au listat atunci foarte multe sectoare ale economiei româneşti... mediul antreprenorial românesc înţelege mult mai bine puterea şi valoarea adăugată pe care le aduce listarea la bursă.

Mi se pare un paradox că astăzi este mult mai uşor să faci un IPO sau o listare prin exit pentru a atrage capital. Aveam această perioadă de doi ani în care foarte multe companii care au atras bani pentru dezvoltare, fie nu şi-au dus planurile la capăt din cauza factorilor externi, fie au renunţat la o parte din ele, iar investitorii nu sunt atât de predispuşi să finanţeze dezvoltarea accelerată. Vorbim de investitorii de pe piaţa de capital pentru că investitorilor de private equity le place mult să finanţeze această creştere.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent