ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Sistemul de impozitare a veniturilor din pensiile private intră în normalitate prin noul regim fiscal. Participanţii care au avut răbdare şi nu au cerut plata banilor anul trecut retrag mai mulţi bani anul acesta

15.02.2024, 00:07 Autor: Tibi Oprea

Este cazul unui participant care a plătit impozit la retragere de 8.000 de lei în 2024, faţă de 34.000 de lei cât ar fi plătit dacă cerea plata banilor în 2023 ♦ Cei care au ales să retragă banii în 2024 beneficiază şi de aprecierea valorii unităţilor de fond pentru toate fondurile de pensii private, având în vedere profiturile record de anul trecut.

Un anume participant care a cerut în 2024 plata banilor pe care i-a cotizat lunar la Pilonul II din salariul brut lunar a plătit un impozit de aproximativ 8.000 de lei, comparativ cu 34.000 de lei cât ar fi plătit dacă alegea să retragă banii în 2023. Diferenţa de 26.000 de lei care a intrat în buzunarul participantului în cauză se datorează modificărilor fiscale aplicate de anul acesta la sistemul de pensii, care spun că nu se mai impozitează contribuţiile virate de-a lungul timpului, ci doar profitul obţinut.

„Acum intrăm în normalitate şi nu se mai impozitează şi contribuţiile pe care le-ai virat în fondul tău de pensii, ci se impozitează doar profitul obţinut, ceea ce reprezintă o reducere semnificativă a impozitului. Ca exemplu, mă întreba cineva anul trecut prin septembrie dacă să-şi retragă banii sau să mai aştepte. Văzuse un video pe care îl făcusem pe această temă, că urma să fie aplicat un regim fiscal mai favorabil. A avut răbdare şi nu a cerut plata banilor. Dacă ar fi retras banii anul trecut, ar fi plătit undeva la 34.000 de lei impozit, dar pentru că a ales să retragă banii anul acesta, a plătit undeva la 8.000 de lei impozit. Este o economie care se vede în buzunarul partici­pan­tului în acest caz specific de aproape 26.000 lei“, a spus George Moţ, proprietar al platformei DesprePensiiPrivate, în cadrul unei emisiuni ZF Deschiderea de astăzi.

Până anul trecut, un participant era impozitat la retragere cu 10% din activul care depăşea plafonul de 2.000 de lei neimpozabil, faţă de 10% din profit cum se calculează acum impozitul. În plus, în cazul Pilonului II de pensii private, contribuţia lunară nu era impozitată, pentru că venea direct din CAS, însă la Pilonul III de pensii facultative aceasta venea din veniturile deja taxate şi impozitate. Asta înseamnă că în cazul pensiilor facultative era o dublă impozitare.

„Este o schimbare semnificativă, foarte importantă, eu îi spun de fapt intrare în normalitate. Nu vreau să fie văzută ca un beneficiu sau ca un avantaj. Practic, sistemul de impozitare a veniturilor din pensii intră în normalitate. Cei care au avut răbdare eu zic că au beneficiat de două ori – în primul rând pentru că este clar regimul fiscal mult mai favorabil şi în al doilea rând pentru că anul trecut fondurile de pensii au obţinut rezultate spectaculoase, profituri record, iar participantul care a ales să mai aştepte puţin a beneficiat şi de aprecierea valorii unităţilor de fond pentru toate fondurile de pensii private“, adaugă George Moţ.

Fondurile de pensii private Pilon II şi fondurile de pensii facultative Pilon III, la care contribuie lunar 8,9 milioane de de salariaţi români cu o parte din venitul brut lunar, au livrat în 2023 un profit aferent participanţilor de 18,9 miliarde de lei, cifră care se apropie de întreg profitul obţinut din 2008 încoace (18,8 miliarde de lei). Cu alte cuvinte, ajutate de evoluţia ratelor de dobândă, dar şi de creşterea bursei, fondurile de pensii private au încheiat anul 2023 cu un profit pentru participanţi aproape egal cu profitul cumulat din întreaga istorie a pensiilor private din România.

Pe de altă parte, printr-o ordonanţă de urgenţă, Ministerul Finanţelor a propus majorarea contribuţiei virată de salariaţii români la un fond de pensii private Pilon II de la 3,75% la 4,75% de la începutul acestui an. Orice majorare a contribuţiei se reflectă în economiile de bătrâneţe ale salariaţilor. Majorarea contribuţiei înseamnă că lunar, în medie, viramentele vor fi de circa 1,4 mld. lei, în creştere cu aproximativ 300 mil. lei.

Mai jos, alte declaraţii ale lui George Moţ cu privire la majorarea contribuţiei:

Cu mari emoţii avem această creştere a cotei de contribuţie. Să nu uităm că în luna decembrie apăruseră deja zvonuri că această creştere de la 3,75% la 4,75% din salariul brut urma să fie amânată până în 2026. Iată că s-a revenit totuşi asupra acestei iniţiative şi a rămas varianta iniţială. Ca urmare, începând cu anul 2024, cota de contribuţie la Pilonul II este de 4,75%.

Ce aş vrea să menţionez aici este faptul că vom vedea aceste contribuţii mărite începând cu luna martie, pentru că există un decalaj între luna salarială şi luna când ajung să fie virate contribuţiile în fondurile de pensii private. Există acest decalaj de două luni. În martie vom vedea cât de corecte sunt aceste estimări, dacă vom vedea contribuţii undeva la 1,4 miliarde de lei. Într-adevăr, un calcul simplu arată că acesta ar fi nivelul la care ne-am putea aştepta din punct de vedere al contribuţiilor.

În schimb, va fi interesant de văzut undeva cu o lună mai devreme şi anume luna aceasta, când o să apară raportările, ce se va întâmpla cu valoarea totală a contribuţiilor, având în vedere că au fost exceptaţi de la plata contribuţiei cei din sectorul de IT. Reprezintă nu numai o pondere importantă, undeva la 900.000 de salariaţi, dar au şi printre cele mai mari salarii dintre cei care cotizează. Făceam anul trecut nişte calcule şi vedeam că salariul mediu era undeva la 16.000 lei, mult peste salariul mediu pe economie. O să vedem cât de mult este temperată această creştere de scutirea de la plata contribuţiei pentru angajaţii din sectorul IT.

Fondurile de pensii ar cam trebui să iasă şi pe plan extern, pentru că vedem că bursa românească – ne place, nu ne place – devine prea mică pentru pentru fondurile de pensii. Dacă ne aşteptăm undeva la un plus de 300 de milioane de lei, haideţi să ne gândim că alocarea către partea de acţiuni, undeva la 23%, ar însemna încă un plus de circa 70 de milioane de lei faţă de ce se aloca până acum. Ar însemna un flux de 300 de milioane de lei care ar trebui să meargă către acţiuni, dar nu ştiu cât de pregătită este piaţa piaţa de capital din România fără noi emitenţi.

ştiu, s-a listat Hidroelectrica, nu mă plâng, foarte bine că s-a listat, dar avem nevoie de mult mai mulţi emitenţi pentru că deja avem cumpărători, avem fondurile de pensii private care vedem că au acest bias către piaţa autohtonă şi mai puţin către pieţele externe. Mi-ar plăcea şi aş vrea să văd la mai multe fonduri de pensii că îşi diversifică portofoliul şi pe piaţa externă.

 

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent