ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Mircea Iliescu, BVBescu.ro: Mizez pe companii care au şanse mari să crească în unu-doi, maxim trei ani, cu marje de profit de peste 15%-20%. Investitorul se uită la companiile de servicii

22.02.2023, 00:05 Autor: Tibi Oprea

Mircea Iliescu, consul­tant financiar şi fondator al platformei de educaţie financiară BVBescu.ro, spune în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de astăzi din 21 februarie 2022 că în continuare mizează pe companii cu şanse de creştere într-un termen scurt şi cu marje de profit bune, iar companiile de servicii sunt în vizorul lui.

„Întotdeauna mizez pe companiile care au şanse mari să crească într-un termen relativ scurt, însemnând unu-doi, maxim trei ani. Mizez pe companiile care au marje de profit bune, adică peste 15%-20% pe an. Mizez pe companiile de servicii pentru că acolo sunt mai puţine surprize legate de inflaţia care generează costuri“, spune Mircea Iliescu. Investitorul se uită foarte puţin, mai ales în perioade de genul celei pe care o traversăm, la companii cu marje mici de profit sau care pot fi impactate puternic de costurile mari de producţie sau de costurile cu personalul.

Anul acesta a acumulat pe companiile pe care le avea deja în portofoliu.

„Am considerat că pe termen foarte scurt, însemnând până după rezultatele financiare şi eventual deciziile de distribuire de dividende, situaţia poate să fie destul de ok. Ulterior voi vedea ce voi face în funcţie de cum va arăta piaţa. Sunt pregătit şi mental şi material pentru a deschide nişte poziţii short pe indicii principali. Am o rezervă de cash semnificativă“, explică Mircea Iliescu.

 

Ce a mai declarat Mircea Iliescu în cadrul emisiunii:

Despre anul 2022:

Pentru mine 2022 a fost un an de învăţare. Odată ce a izbucnit războiul din Ucraina mi-am dat seama că va fi un an foarte complicat din punctul de vedere al randamentelor, dar şi mai important, mi-am dat seama că nu poţi să ai investiţii doar în România şi am început să înţeleg mai bine pieţele externe.

Am încercat să tranzacţionez long şi short pe indicele Dow Jones. M-am uitat către petrol, un pic la mărfuri şi cam atât. Uşor-uşor vreau să ajung să mă uit către sectoare şi poate la un moment dat să mă uit şi către companii individuale.

Randamentul anului 2022 este evident unul negativ, similar cu cel al indicelui BET. Nu am considerat important randamentul anului trecut. În cea mai mare parte, am păstrat companiile atunci în februarie şi le am în continuare. Am făcut mici modificări. Portofoliul arată acum mult mai verde decât a arătat în 2022, undeva la plus 15%.

Despre contextul de piaţă:

Este o acalmie. Cert este că în general pieţele se aşteaptă la un rezultat pozitiv din toată povestea cu inflaţia şi preţurile mărite la energie. Nu pot să spun că ne îndreptăm către tărâmuri mai bune. Eu sunt poziţionat ca şi mindset pentru continuarea situaţiei de facto. Intuiesc că va urma o perioadă destul de lungă cu dobânzi mărite şi mă uit în continuare le ce fac Banca Centrală Europeană şi Fed în privinţa dobânzilor de politică monetară.

Din ce au spus şi unii şi alţii, măririle de rată vor continua, chiar dacă în cazul Fed nu vor fi atât de semnificative cum au fost până acum. Eu mă aştept să văd dobânda de politică monetară a Fed undeva între 5% şi 6%, iar cea a ECB-ului să oscileze undeva în aceeaşi zonă. Aşadar, merg pe pronosticul că vom mai avea un drum destul de complicat de parcurs în faţă. Nu cred că situaţia de criză s-a rezolvat, ba chiar este posibil să avem în perioada următoare o recesiune în zona euro şi în State.

Despre sectorul energiei:

Sectorul energiei a adus randamente foarte bune celor care au investit în el în 2022. Nu ştiu dacă va fi cazul în 2023 pentru că deja aşteptările sunt foarte-foarte mari, iar situaţia din acest an nu va fi aceeaşi cu cea din 2022. Eu stau în general departe de sectorul energetic pentru că acolo sunt companii care au ca acţionar principal statul român şi nu am încredere nici în management, nici în modul în care statul înţelege să ia decizii asupra companiilor în care are deţineri importante, fie ele şi listate la bursă.

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent