ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Întârzie noile listări de acţiuni la BVB. Marius Alexe, investitor: Vârful a fost în 2021, când au venit o mulţime de companii la kilogram, multe dintre ele neavând ce căuta pe bursă. Investitorii nu mai au acum încredere

23.02.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

„A trecut momentul de glorie a listărilor (...) Cred că avem prea multe companii pentru câţi investitori sunt“.

După 23 de listări de acţiuni în 2021, cel mai dinamic an postdecembrist pentru Bursa de Valori Bucureşti, urmat de 11 debuturi în 2022 şi doar două în 2023, noile listări de companii se lasă aşteptate la BVB, investitorii pierzându-şi între timp din încredere şi evitând astfel plasamentele private, spune Marius Alexe, investitor la trei emitenţi listaţi pe piaţa de capital locală, Norofert (NRF), MAM Bricolaj (MAM) şi Bonas Import Export (BONA).

„Ar mai veni companii la Bursă dacă ar mai veni şi alte companii precum Hidroelectrica. Am mai văzut un plasament de acţiuni care a fost încheiat cu succes, dar succes înseamnă să treacă de zero“, spune Marius Alexe.

„Asta se întâmplă pentru că am avut acel val de listări în 2021, când au venit o mulţime de companii la kilogram, multe dintre ele neavând ce căuta pe bursă. Investitorii nu mai au încredere din cauza acelor companii şi nu vor să mai audă de plasamente.“
El a fost prezent la ediţia din 22 februarie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe platforma Spotify.

Orice companie, care vrea să vină cu adevărat pe bursă, poate să realizeze o listare tehnică, deci fără plasament privat, continuă investitorul.

„S-ar lista compania cu acţionarii curenţi, poate face rezultate, să câştige încrederea investitorilor, iar apoi, după unu-doi ani, poate face o majorare de capital social şi va obţine o evaluare foarte bună”, explică Marius Alexe.

Cea mai mare expunere a investitorului este pe producătorul de inputuri organice pentru agricultură Norofert, unde deţine 12,3% din capitalul social. Pachetele la furnizorul de materiale şi accesorii pentru mobilier MAM Bricolaj şi producătorul clujean de lactate Bonas sunt de aproximativ 5%, respectiv 11%. De asemenea, investitorul este membru în consiliile de administraţie ale celor trei emitenţi listaţi pe piaţa secundară AeRO.  

„Companiile nu sunt aşa, ele vor întâi banii pe baza unui PDF şi, dacă se poate, să dea investitorilor cât mai puţine informaţii şi cât mai multe promisiuni. Abia după un timp, investitorii se prind care este treaba cu acea companie. A trecut momentul de glorie a listărilor. Multe dintre ele, mai ales pe AeRO, au zero tranzacţii zile la rând, poate chiar săptămâni. Cred că avem prea multe companii pentru câţi investitori sunt”, mai spune participantul bursier.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent