ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alin Brendea, Prime Transaction: Indicele BET a crescut cu 60% din toamna lui 2022, însă rezultatele financiare n-au avut acelaşi ritm. Totuşi, evaluările de la BVB rămân atractive

07.03.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Sentimentul pozitiv din piaţă influenţează în special acum companiile mari  Rezultatele financiare recent publicate se reflectă asupra evoluţiei indicilor bursieri locali.

De la ampla serie de scăderi din septembrie-octombrie 2022, venită pe un fundal marcat de creşterea accelerată a inflaţiei, criza din domeniul energetic şi temerile privind efectele războiului din Ucraina, Bursa de Valori Bucureşti s-a apreciat cu aproximativ 60% prin prisma indicelui de referinţă BET, spune Alin Brendea, director de operaţiuni al casei de brokeraj Prime Transaction.

„Din toamna lui 2022, BET înregistrează o creştere de aproape 60%, deci foarte mare. În această perioadă, au crescut şi rezultatele financiare, dar nu în acelaşi ritm. Ca atare, indicatorii actuali de evaluare nu mai sunt la fel de atractivi ca în urmă cu un an şi jumătate. Însă din punctul meu de vedere, rămân într-o zonă relativ atractivă pentru investitori“, consideră Alin Brendea.

Prezent în cadrul emisiunii ZF Deschi­derea de Astăzi din 6 martie, reprezentantul Prime Transaction a afirmat că, prin comparaţie cu pieţele similare din regiune, precum Ungaria, Polonia şi Croaţia, Bursa locală tinde să egaleze indicatorii de evaluare a companiilor. „Consider că, în continuare, pe baza acestor indicatori, investitorii ar trebui să ia poziţii pe piaţa locală, deci să investească. Nu văd ca indicatorii să reflecte o supraevaluare“, continuă Alin Brendea.

Bursa de la Bucureşti s-a încadrat pe un trend de creştere în ultimele şedinţe, ceea ce s-a transpus în noi maxime istorice săptămâna aceasta pentru BET. Au înregistrat recorduri inclusiv Banca Transilvania (TLV) şi OMV Petrom (SNP), cele mai mari companii ca pondere în structura indicelui principal.

„Ceea ce vedem în piaţă este un sentiment pozitiv, care influenţează în special companiile mari. Probabil că rezultatele financiare care au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute şi care au confirmat că marile companii se află într-o situaţie financiară pozitivă au un impact asupra trendului pe care îl vedem în aceste zile.“

La ce să se aştepte investitorii după ce sezonul de raportări s-a încheiat oficial pentru toate companiile din prima ligă bursieră?

„Martie este o lună de tranziţie între acest update financiar foarte important şi momentul care survine, în general, spre final de lună, acela al convocatoarelor AGA, în care investitorii primesc informaţii foarte importante. Sunt, în general, legate de dividendele propuse de companii, acordarea de acţiuni gratuite şi alte operaţiuni cu impact asupra emitenţilor“, mai spune Alin Brendea.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent