ZF Deschiderea de astăzi

George Moţ, fost angajat al ASF, conduce un proiect full-time, DesprePensiiPrivate.ro, care include un calculator pentru pensii şi statistici despre Pilonul 2: Se pune problema dacă bursa noastră o să fie prea mică pentru fonduri în lipsa noilor emitenţi

08.03.2023, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

În prezent, cererea de noi companii listate este asigurată de fondurile Pilon II, însă oferta continuă să lipsească ♦ Listarea Hidroelectrica, pe radarul fondurilor de pensii.

George Moţ, fost angajat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a creat recent un proiect online – DesprePensiiPrivate.ro – unde a încorporat un calculator de pensionare şi în care le prezintă viitorilor pensionari statistici despre Pilonii 2 şi 3, încercând astfel să informeze şi să educe publicul cu privire la sistemul de pensii private din România.

„Activele sistemului sunt în continuă creştere şi, în mod normal, ar trebui să fie ceva mai mari. Dacă am fi urmat calendarul cotei de contribuţie, ar fi trebuit să fi avut undeva cu peste 30 de miliarde de lei mai mult, deci să fim la peste 130 mld. lei active. Acum se pune problema dacă, la un moment dat, poate şi bursa noastră o să fie prea mică pentru fondurile de pensii în lipsa unor noi emitenţi. Ele deţin deja o pondere im­por­tantă din principalii emitenţi de la BVB“, explică George Moţ.

Fonda­torul DesprePensii Private.ro a fost prezent la ediţia din 7 martie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, care poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar, podcastul fiind transmis pe platforma Spotify. El a lucrat din 2010 până în 2022 la ASF, unde a fost responsabil de coordonarea echipei care se ocupă de suprave­gherea sistemului de pensii private.

„Cererea de noi emitenţi este deja asigurată pe bursă prin fondurile de pensii. Ce lipseşte este partea de ofertă, de noi emitenţi. Sunt sigur că la Hidroelectrica o să vedem fondurile de pensii la subscriere“, continuă George Moţ.

În cei 12 ani la ASF, el a deţinut funcţiile de analist financiar, şef al unităţii de stabilitate financiară, şef al unităţii de analiză a riscurilor şi evaluare, cât şi şef al diviziei de monitorizare a datelor din piaţă. Anterior, a lucrat ca retail sales manager la BCR şi sales executive la Bancpost.

„Anul trecut am luat decizia să încetez activitatea (la ASF – n.r.) şi m-am dedicat acestui proiect la care mă gândeam deja de un an. Proiectul încearcă să fie mai mult decât a oferi informaţii, întrucât la momentul actual, unele informaţii sunt făcute publice pe site-ul ASF. În schimb, am observat că lipseşte un limbaj cât mai potrivit publicului larg, adică nu cu foarte multe elemente tehnice.“

În august, a publicat primele videoclipuri pe canalul său de YouTube despre sistemul de pensii private, încercând să răspundă la întrebări precum: cum să îţi alegi un fond de pensii, la ce indicatori ar trebui să te uiţi, cum şi când soliciţi plata pensiilor private.

„Am avut o discuţie informală cu cineva de la CFA privind posibila pregătire a unui studiu pe care să îl facem împreună, o analiză mai amănunţită a sistemului de pensii şi ce paşi ar fi de urmat pe viitor“, adaugă George Moţ.

Pilonul II – prin cele şase fonduri private unde cotizează opt milioane de salariaţi români – a spart pentru prima dată pragul de 100 de miliarde de lei active la finele lunii ianuarie, reprezentând o creştere anuală de circa 11%. Evoluţia a venit pe fondul scumpirilor din energie care s-au reflectat negativ în preţurile titlurilor de stat şi au adus pierderi pe hârtie pe respectivele instrumente.

 

Alte declaraţii din timpul emisiunii:

Una dintre modificările necesare se numeşte „life cycle“, care presupune crearea de subfonduri în funcţie de categoria de vârstă a fiecărui participant. Astfel, se creează automat subfonduri care să ţină cont de această vârstă. în acest fel, un participant de 23-30 de ani poate să fie alocat unui fond care are o expunere mai mare pe acţiuni deoarece îl aşteptată un orizont de investiţii mai lung şi îşi poate asuma un risc mai mare în ideea de a obţine o pensie mai mare.

Pe măsură ce ajungi într-o categorie care se apropie de vârsta pensionării, poţi schimba acea structură a portofoliului în active mai conservatoare, deci să diminuezi partea de investiţii mai riscante către acţiuni şi te poţi duce către un fond cu o componentă formată majoritar din titluri de stat şi depozite. Odată ce te apropii de vârsta pensionării, nu mai vrei să îţi asumi aceleaşi riscuri. Deja ai acumulat un activ şi scopul tău este să conservi acea valoare, nu mai vrei să obţii nişte randamente mai mari.

Cred că aceasta este una dintre modificările pe care ar trebui să le vedem în sistemul de pensii private din România. Anul trecut au fost multe discuţii în spaţiul public conform cărora s-au pierdut bani, oamenii încasează mai puţini bani, a scăzut valoarea activelor fondurilor de pensii. Un sistem de tip „life cycle“ i-ar fi protejat pe cei care erau mai aproape de vârsta pensionării cu un portofoliu mai conservator.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent