ZF Bankers 2021

ZF Bankers 2021. Anca Nuţiu, BRD-SocGen: Pe credite ipotecare avem o creştere de 60% în 2021 faţă de 2019, iar pe credite de consum un plus de peste 20%

07.07.2021, 10:01 Autor: Alex Ciutacu

Creditarea pentru persoane fizice a prins avânt în 2021, depăşind semnificativ cifrele din 2019, cu o creştere de 20% pe creditele de consum, respectiv un plus de peste 60% pe credite ipotecare în cazul BRD, a explicat Anca Nuţiu, director executiv Retail Customer Value Management, BRD-SocGen, în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2021.

„De la începutul anului observăm o performanţă solidă pe toate dimensiunile, în special pe zona de creditare. Avem creşteri semnificativ faţă de 2019, când creditarea se derula normal. Pe credite de consum avem o creştere de peste 20% faţă de 2019, iar pe ipotecare plus 60% dacă ne referim la produsele proprii BRD”.

Totodată, creditele pentru locuinţă acordate prin programul Noua Casă se aliniază la acest trend, pe fondul unei creşteri semnificative a cererii pentru produse imobiliare.

„Dacă mă refer la Noua Casă, pot spune că am epuizat plafonul aici şi aşteptăm cu interes suplimentarea acestuia. Simţim o creştere a apetitului clienţilor pentru creditare”.

Ce a mai declarat în cadrul ZF Bankers 2021:

  • Una dintre priorităţile principale în criza sanitară a fost legată de suportul acordat clienţilor în dificultate şi am avut încă de la începutul pandemiei am avut programe proprii de amânare a ratelor, pe lângă programele guvernamentale. Dacă e să trag o linie, la finalul perioadei în care s-au putut depune cereri pentru amânare, am avut peste 50.000 de clienţi care au beneficiat de soluţii de amânare a ratelor şi vestea bună e că aproape 100% dintre aceştia revenind la graficul normal de rabursare se comportă corect, îşi rambursează ratele la timp şi nu înregistrează întârzieri, lucru care e un semn pentru noi că se simt bine clienţii.
  • Din punct de vedere al creditării avem un context favorabil, dobânzi scăzute, marje deja scăzute, lichiditate în piaţă, dar trebuie să fim prudenţi, să asigurăm o creştere sănătoasă a intermedierii financiare. Rămânem atenţi şi vigilenţi în continuare apropo de ce magnitudine va avea în România acest val 4 de care se tot vorbeşte, pentru că este important să stăm alături de clienţii noştri şi să îi susţinem.
  • La noi, în zona comerţului online avem creşteri spectaculoase, de peste 60%. Cred că acest obicei ar putea rămâne, atâta timp cât clientul a căpătat acest obicei, va continua să îl aibă şi trebuie să ne concentrăm cu toţii eforturile în zona aceasta, astfel încât consumatorul român să poată simţi beneficiile digitalizării în tot ce înseamnă ecosistem, pentru că nu se poate bucura doar de digitalizare la bancă, dacă în alte zone merge cu hârtie. Un extras de cont tipărit pe hârtie şi ştampilat pentru că aşa vrea o autoritate. Aceasta este zona pe care aş vrea să o facem să funcţioneze mai bine la nivelul întregii ţări.