ZF Agrobusiness

ZF AGROPOWER. Florentin Bercu, Uniunea Cooperativelor din Sectorul Vegetal: Nivelul minim de rentabilitate al unei cooperative este de 3.000 hectare şi cel optim de 8.500 – 10.000 hectare. În prezent, în România sunt circa 1.800 de cooperative agricole, conform datelor de la Registrul Comerţului

10.09.2021, 10:30

Un stimul important pentru înfiinţarea şi dezoltarea cooperativelor agricole ar putea fi noul Plan Naţional Strategic (PNS). De ase­menea, două bănci împreună cu repre­zen­tanţii mediului aso­cia­tiv lucrează la crearea şi im­plementarea unui produs financiar spe­cific pentru finanţarea cooperativelor, susţine Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

„Beneficiul cooperativei agricole este faptul că aduce valoare adăugată, dar sunt şi foarte multe investiţii care nu pot fi făcute decât în comun şi de aceea avem o mare oportunitate în 2021, când ne aflăm în faţa unui buget foarte mare, precum cel al perioadei de tranziţie şi al PNS-ului“, a spus Florentin Bercu.

În perioada de tranzit, 2021-2022, România are la dispoziţie 2,5 miliarde de euro pentru investiţii şi 600 de milioane de euro pentru redresare. În noul PNS, suma pusă la dispoziţie României este de 6,7 miliarde de euro, bani nerambursabili.

„Prin accesarea submăsurii 9.1, „Grupuri de producători în sectorul agricol“, cooperativele pot ţine până la 100.000 de euro timp de 4 ani, respectiv 400.000 de euro, 100% nerambursabili doar dacă valorifică marfa prin intermediul cooperativei. Cu aceste sume pot plăti salarii, dar cooperativele le pot folosi şi pentru achiziţia de bunuri pentru membri şi ajută foarte mult şi la consolidarea cooperativei“, a mai spus Bercu.

El a mai amintit ca surse de finanţare pentru cooperative submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole“ şi submăsura 4.2, „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole“, men­ţionând că „e nevoie de spaţii de colectare, depozitare, condiţionare şi procesare. Dacă e să ne referim la setorul vegetal, la legume şi fructe, la sector zootehnic, atunci e nevoie de înfiinţarea unor fabrici.“

Florentin Bercu a mai spus că cooperativele agricole din România au în prezent o cotă de piaţă de 1,5-2%, dar dacă se iau măsurile necesare de susţinere, pot ajunge până în 2030 la o cotă de piaţă de 20-25%. „Un lucru foarte important este nivelul minim de rentabilitate pe care îl are o cooperativă. Numărul mediu de membri dintr-o cooperativă românească e 5,5 şi numărul minim 5, acesta este un handicap.“

„Când faci o cooperativă trebuie să o faci să fie autonomă. Pe sectorul vegetal, nivelul minim de rentabilitate este de 3.000 de hectare şi cel optim este de 8.500 – 10.000 de hectare exploatate de către membrii cooperatori“, a explicat Bercu.

El a adăugat că recent, la o întâlnire cu un expert din Spania, expertul străin spunea că cea mai mare cooperativă din România e de 100 de ori mai mică decât o cooperativă din Spania sau că toate cooperativele din România au numărul de membri acţionari cât au una sau două din Spania.

„Avem nevoie de o implicare mai bună pe partea de finanţare şi lucrăm la implementarea - împreună cu două bănci din România, una dintre ele fiind Banca Transilvania - unui produs financiar specific pentru finanţarea cooperativelor pentru dezvoltare“, a mai afirmat Florentin Bercu.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de Banca Transilvania și Profi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.