ZF 25 de ani. Maratonul financiar. Activele băncilor au crescut de peste 50 de ori în 25 de ani, dar România este la coada topului european al intermedierii financiare

Activele băncilor din România au avut o ascensiune aproape neîntreruptă de la an la an, crescând în ultimul sfert de secol de peste 50 de ori, la mai mult de 700 mld. lei în 2022. Comparativ, în aceeaşi perioadă economia a crescut de 9 ori, la peste 1.400 mld. lei.

Dacă în 1998 existau pe piaţa financiară autohtonă 45 de bănci cu active totale de doar 13 mld. lei, la finalul anului 2022 cele 32 de instituţii de credit existente raportau active cumulate de 701 mld. lei.

Însă, deşi valoarea activelor bancare a crescut galopant în ultimii 25 de ani, România a ajuns la coada clasamentului european al intermedierii financiare, având cele mai scăzute ponderii în PIB ale activelor (în jur de 50%) şi creditelor (25-27% din PIB).

În ultimul sfert de veac au fost exituri din piaţa bancară românească, consolidarea unor jucători existenţi, dar şi intrări de noi bănci. Procesul de privatizare a sistemului bancar românesc, intensificat în anii 2000, prin achiziţii ale străinilor, a dus implicit la restrângerea numărului de actori din piaţă. Puţine branduri bancare de renume din anii ‘90 au reuşit să reziste în piaţă până acum, astfel că numărul celor care au rămas în picioare nu trece de 10, acestea fiind în principal străine.

Întorcându-ne în timp, vedem că în anii ‘90 sistemul bancar din România era încă dominat de bănci de stat. Un număr de 36 de bănci-persoane juridice române (inclusiv CEC, Dacia Felix şi Credit Bank) şi 9 sucursale ale unor bănci străine figurau la finele anului 1998 în statisticile băncii centrale.

Piaţa bancară autohtonă era dominată în urmă cu 25 de ani de patru bănci mari cu capital majoritar de stat (Bancorex, BRD, BCR, Banca Agricolă) şi CEC. Cele patru bănci deţineau 62% din totalul activelor sistemului bancar, iar CEC 9,8%, ocupând a treia poziţie pe piaţa bancară. CEC - Casa de Economii şi Consemnaţiuni - avea în trecut o poziţie specială în cadrul sistemului bancar românesc, fiind singura entitate bancară cu capital integral de stat supusă dispoziţiilor unei legi proprii. Poziţia dominantă a celor cinci bănci în cadrul sistemului bancar românesc este dovedită şi de faptul că, la sfârşitul anului 1998, acestea deţineau 56% din capitalul social vărsat şi peste 72% din depozite, potrivit BNR.

Băncile lucrau în urmă cu 25 de ani în principal cu întreprinderi de stat, care erau clienţii lor tradiţionali, către aceste companii fiind direcţionate cele mai multe credite. Şi de-abia începeau să intre şi pe segmentul de retail, creditele pentru populaţie fiind atunci o raritate. După anul 2000, în urma privatizării mai multor bănci mari, retailul bancar s-a dezvoltat foarte mult.

Cert este că evoluţia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detaşată de situaţia generală a economiei naţionale, care s-a confruntat în urmă cu un sfert de secol cu disfuncţionalităţi majore, atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic, după cum susţine şi BNR.

„Problemele structurale din sectorul real au avut un impact negativ asupra calităţii portofoliului de credite al băncilor, îndeosebi al acelora expuse sectorial. Este cazul Bancorex şi Băncii Agricole, care în anii anteriori au creditat, inclusiv în baza unor acte normative, întreprinderi din sectorul energetic şi agricultură, indiferent de situaţia economică şi financiară a acestor unităţi. În acest context economic defavorabil, care a contribuit în mare măsură la deteriorarea continuă a calităţii portofoliului de credite, majoritatea băncilor au clasificat cu mai multă exigenţă creditele în categorii de risc îndoielnic şi pierdere; ponderea provizioanelor constituite pentru aceste categorii de credite în totalul provizioanelor a crescut an de an, ajungând la 97% la sfârşitul anului 1998“, scria BNR în raportul anual pentru 1998.

Situaţiile menţionate au condus, printre altele, la existenţa unui nivel ridicat al creditelor neperformante în sistemul bancar românesc, de peste 54% din total, la 31.12.1998, conform datelor băncii centrale. Dacă se ţine seama de valoarea garanţiilor şi colateralelor, ponderea creditelor neperformante şi a dobânzilor aferente negarantate era de 28,4% din portofoliul total al creditelor acordate la 31 decembrie 1998, notează BNR. Claudia Medrega

Privatizarea sistemului bancar românesc s-a realizat în mai multe etape.

În urmă cu 25 de ani, anul 1998 aducea în prim-plan privatizarea BRD: SociÈtÈ GÈnÈrale a câştigat licitaţia organizată pentru vânzarea pachetului de 51% din acţiunile Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD), deţinut  de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS).

Un an mai târziu, în 1999 piaţa bancară românească era zguduită de falimentul Bancorex. Activele bune ale băncii de stat au fost preluate de BCR în octombrie 1999, acesta fiind un moment crucial pentru poziţionarea BCR ca lider de piaţă după active, poziţie pe care a păstrat-o aproape două decenii.

De departe, cea mai faimoasă privatizare din România, dar şi cea mai scumpă a fost privatizarea BCR. Procesul de vânzare a BCR a început în 2003, când statul a vÂndut 25% din acţiunile BCR către instituţiile financiare internaţionale BERD şI IFC, pentru aproximativ 210 milioane de euro, pachet pe care acestea l-au vândut după numai trei ani către grupul austriac Erste. Austriecii, prin bancherul Andreas Treichl (fostul şef al Erste) au semnat în 2005 un cec de 3,75 miliarde de euro pentru un pachet de 62% din acţiunile BCR. Achiziţia BCR i-a asigurat grupului austriac Erste controlul unei treimi din activele bancare locale, iar după această mişcare ponderea capitalului străin în sistemul bancar românesc urcase spre 90%.

De altfel, şi în prezent statul român controlează doar în jur de 12% din activele bancare prin intermediul a două băncii: CEC Bank, cea mai veche instituţie de credit din România, şi mai tânara EximBank (Banca de Export-Import a României), redenumită Exim Banca Românească, după preluarea Băncii Româneşti şi transformarea în bancă universală. În ultimii 25 de ani statul a tot pierdut teren în piaţa bancară, în condiiţiile în care nu a avut forţa de a susţine băncile din portofoliu asemenea investitorilor străini.

Topul celor mai mari jucători din banking a fost marcat în ultimii 25 de ani de o serie de schimbări, unele bănci reuşind să câştige teren, în timp ce altele au pierdut cotă de piaţă, iar majoritatea au ieşit definitiv din piaţă. În timp ce unii jucători au câştigat cotă de piaţă fie organic, fie şi prin achiziţii, în ciuda efectelor crizei economice izbucnite în 2008/2009, alţii s-au ajustat, în funcţie de strategiile şi politicile de business aplicate de fiecare.

Cel mai mare câştigător al ultimului sfert de secol în sistemul bancar local este Banca Transilvania, care şi-a majorat substanţial activele, ajungând liderul pieţei cu o cotă de piaţă de peste 19% în ultimii ani. Ascensiunea activelor a venit şi ca urmare a creşterii creditării şi în urma achiziţiilor. Banca Transilvania a fost un jucător activ pe piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) în ultimii ani cumpărând Volksbank (2015), Bancpost (2018) şi Idea Bank (2022).

Analizând situaţia actuală a sistemului bancar vedem că în 2022 Banca Transilvania, BCR şi BRD-SocGen s-au menţinut pe podium în topul celor mai mari bănci după active de pe piaţa românească, fiind urmate de ING Bank şi Raiffeisen Bank. Podiumul celor mai mari trei bănci se schimbase în 2018 după ascensiunea Bănci Transilvania pe poziţia de lider al bankingului local în urma achiziţiei Bancpost.

Anul trecut activele cumulate ale celor trei bănci mari de pe podium ñ Banca Transilvania, BCR şi BRD-SocGen ñ reprezentau peste 40% din activele întregului sistem bancar. Iar dacă luăm în considerare şi ING şi Raiffeisen Bank, se observă că cele mai mari cinci bănci din România aveau în 2022 o felie de peste 60% din sistemul bancar local.

Băncile mari din top 10 au ajuns la active cumulate de aproximativ 614 mld. lei anul trecut, având o felie de aproape 90% din piaţă.

Analizând evoluţia activelor la nivel individual vedem că Banca Transilvania s-a detaşat în 2022 de restul plutonului, ajungând la active de 134 mld. lei şi o cotă de piaţă de 19,1%. La BCR, a doua cea mai mare bancă din România, controlată de grupul austriac Erste, activele au avut un plus de 10% în 2022 faţă de 2021, până la aproape 97,8 mld. lei, iar cota de piaţă a băncii a coborât la 13,95%. Banca a mizat pe creşterea organică şi a pierdut teren în anii de criză, după ce în trecut a fost liderul pieţei bancare locale,  cu active de 70 mld. lei în 2012 (cota de piaţă de circa 19,3%). Atât în cazul BCR, cât şi la BRD-SocGen, declinul economic început în 2009 s-a oglindit, acestea înregistrând unele din cele mai mari scăderi ale cotelor de piaţă în condiţiile în care costul riscului a explodat, acaparând resurse tot mai mari.

În cazul BRD, care are grupul francez Societe Generale ca acţionar majoritar şi a mizat tot pe creştere organică, activele au avansat anul trecut cu 6,7% faţă de 2021, la 71,5 mld. lei, iar cota de piaţă a alunecat în 2022 la 10,2%.

Topul celor mai mari 10 bănci din România în 2022 evidenţiază o ascensiune puternică a activelor băncilor cu capital majoritar românesc - Banca Transilvania (locul 1 în top), CEC Bank (locul 6) şi EximBank (locul 8 în topul băncilor mari), inclusiv pe fondul intensificării creditării. CEC Bank (care avansase în 2021 pe locul 6, depăşind UniCredit Bank) s-a apropiat în 2022 foarte mult de locul 5 ocupat de Raiffeisen Bank. Iar EximBank a urcat în 2022 pe locul 8 în top, de pe poziţia 10 ocupată în 2021, după achiziţia Băncii Româneşti, depăşind Alpha Bank şi OTP Bank. În 2020, EximBank produsese o surpriză, urcând pe locul 10 în topul celor mai mari bănci după active, de pe locul 12 ocupat în 2019, iar ascensiunea activelor a continuat şi în 2021 şi în 2022.

Evoluţia sistemului bancar, inclusiv a activelor, a fost bună până în 2008, înainte de criza economică şi financiară, când creditele depăşeau depozitele.

Letargia care a marcat economia în criza izbucnită în 2008/2009 s-a reflectat şi în situaţia sistemului bancar în care o cincime din credite a ajuns să fie neperformantă.  Iar sectorul bancar s-a îndepărtat de rolul de asigurare a intermedierii financiare prin acordarea de credite, ponderea activelor nete bancare în PIB intrând sub pragul de 60% pentru prima dată din anul 2007. Activele bancare au scăzut pe fondul reducerii stocului de credite private. Tendinţa de restrângere a bilanţurilor băncilor controlate de acţionari străini a fost greu de domolit în condiţiile în care au avut de făcut curăţenie la nivelul portofoliilor de credite neperformante. Şi intensificarea dezintermedierii şi-a pus amprenta asupra întârzierii revigorării creditării.

În cele din urmă sistemul bancar a ieşit de la Ñterapie intensivăì, după restructurările operate în anii de criză, şi a început să redescopere mirajul cifrelor record, activele depăşind maxim istoric după maxim istoric în ultimii ani.

Urmărind evoluţia din ultimul deceniu vedem că economia şi creditarea au fost pe un trend preponderent ascendent, într-un mediu de dobânzi care au coborât la minime istorice până în 2020/2021. Dar viteza economiei a depăşit viteza creditării, PIB-ul crescând mai repede decât stocul creditului privat. Astfel, creşterea economiei a fost susţinută de resursele populaţiei şi companiilor, şi într-o mai mică măsură de creditare. În aceste condiţii, România a coborât la coada clasamentului european al intermedierii financiare, având cele mai scăzute ponderii în PIB ale activelor şi creditelor.

După un deceniu, PIB-ul României a ajuns în prezent mai mult decât dublu faţă de 2012 (+127%), trecând de pragul de 1.400 mld. lei, în timp ce creditarea a crescut cu doar 60%, soldul ajungând la 364 mld. lei în 2022.

Ponderea creditului privat în PIB a revenit la nivelul de dinainte de 2007, coborând sub 30%, la minimul deceniului. Iar ponderea activelor bancare în PIB a scăzut în jur de 50%, de circa de 5 ori mai mică decât media UE.

Analizând retrospectiv situaţia intermedierii financiare în ultimele trei decenii se constată că în anul 1990 intermedierea financiară realizată de sistemul bancar indica un nivel al activelor bancare brute de 120% din PIB, iar ponderea creditelor bancare acordate sectorului privat era de aproape 80% din PIB. De-a lungul anilor, intermedierea financiară s-a deteriorat, în condiţiile unei creşteri a economiei, ajungând în prezent la un nivel al activelor bancare de circa 50% din PIB, în timp ce creditele acordate sectorului privat a coborât spre 25-27% din PIB. În perioada 1999 - 2001, nivelul activelor bancare coborâse la circa 30% din PIB, în timp ce creditele acordate sectorului privat se situau sub 10% din PIB, potrivit datelor citate de oficiali ai BNR. Cele mai mari niveluri ale intermedierii financiare sunt în Luxemburg (circa 800%), Franţa, Finlanda, Spania, Olanda şi Malta, cu niveluri ale intermedierii financiare de 300% şi peste, urmate de Austria, Cipru, Danemarca, Suedia, Belgia, Germania şi Portugalia.

După perioada lungă de creştere exponenţială, cu dobânzi mici, lichiditate mare, cu stabilitate macroeconomică, băncile se acomodează la noua realitate, caracterizată de încetinire a economiei, inflaţie mare, dobânzi ridicate, deficite în creştere. Iar revigorarea creditării, cu impact asupra ascensiunii activelor, va veni odată cu reducerea dobânzilor şi a inflaţiei şi creşterea veniturilor reale, la final de 2023 sau în 2024