ZF 25 de ani: Executivi

ZF 25 de ani. Adrian Marin, CEO, Generali România: Avem curaj să privim cu optimism perioada următoare, iar direcţiile noastre principale sunt să ne continuăm strategia de creştere profitabilă, să rămânem extrem de robuşti din punct de vedere financiar şi să devenim tot mai performanţi în privinţa serviciilor oferite

07.12.2023, 17:00

„Privind către specificul nostru local, unde asigurările auto au cea mai mare cotă din piaţă, trebuie să fim proactivi în a scădea frecvenţa accidentelor rutiere. Credem cu tărie că responsabilitatea noastră ca asigurători depăşeşte sfera financiară. Este obligaţia noastră să putem acorda despăgubiri financiare, însă, din păcate, nu putem repara tragediile. De aceea, suntem aici pentru a încuraja prevenţia şi responsabilitatea faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Altfel, putem spune cu certitudine că riscurile, în general, vor continua să existe şi chiar se vor diversifica, deci protecţia financiară furnizată de companiile de asigurări va deveni tot mai importantă.“

 

Cum vă pregătiţi pentru următorii zece ani?

Recent, am trecut printr-o pandemie de amploare, aşa cum nu a mai existat de circa un secol, dar pe care omenirea a depăşit-o mult mai uşor. Acum, privind în jurul nostru, putem observa volatilitatea accentuată ce se manifestă în foarte multe planuri şi ale cărei efecte sunt dificil de prezis.

În acest context, ne mândrim că Generali România marchează 30 de ani de la revenirea pe piaţa din România după o prezenţă de lungă durată între 1835 şi 1948 si rămânem consecvenţi în a crea valoare adaugată pentru clienţi, colegi şi mediul economic în general.

De aceea, avem curaj să privim cu optimism perioada urmatoare, iar direcţiile noastre principale sunt să ne continuăm strategia de creştere profitabilă, să rămânem extrem de robuşti din punct de vedere financiar şi să devenim tot mai performanţi în privinţa serviciilor oferite. Simultan, suntem orientaţi către sustanabilitate, pentru că viitorul ne obligă să fim mai responsabili cu prezentul. Nu în ultimul rând, lucrăm pentru a deveni mai flexibili, în primul rând în plan operaţional, dar şi în zona soluţiilor de protecţie pe care le oferim oamenilor şi businessurilor.

Credem că tehnologia are rolul principal în acest context şi investim continuu în noi soluţii, astfel încât să lucrăm mai uşor şi, în acelaşi timp, să îmbunătăţim interacţiunile cu clienţii noştri indiferent de distanţa dintre noi sau de canalul de comunicare pe care ei îl aleg.

 

Cum vedeţi evoluţia sectorului de activitate din care faceţi parte în următorii zece ani?

În această perioadă de schimbări accelerate, de multe ori impredictibile, este important să investim în încredere şi în rezilienţă. Tehnologia şi tot ce este asociat cu aceasta este un factor necesar, dar nu suficient. La fel de importante sunt schimbările de legislaţie, transformările demografice, cerinţele pieţei şi investiţiile în domeniu, mediul economic în ansamblu şi, desigur, tendinţele globale.Privind către specificul nostru local, unde asigurările auto au cea mai mare cotă din piaţă, trebuie să fim proactivi în a scădea frecvenţa accidentelor rutiere. Credem cu tărie că responsabilitatea noastră ca asigurători depăşeşte sfera financiară. Este obligaţia noastră să putem acorda despăgubiri financiare însă, din păcate, nu putem repara tragediile. De aceea, suntem aici pentru a încuraja prevenţia şi responsabilitatea faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

Altfel, putem spune cu certitudine că riscurile, în general, vor continua să existe şi chiar se vor diversifica, deci protecţia financiară furnizată de companiile de asigurări va deveni tot mai importantă.

De asemenea, credem că o atenţie sporită trebuie acordată sustenabilităţii pentru că, în cele din urmă, toate parţile interesate ale industriei de asigurări să fie în câştig datorită serviciilor pe care le oferim.

 

Vă amintiţi de un titlu din ZF, o imagine, un editorial, o sursă de inspiraţie care să fi contat în vreun fel pentru dumneavoastră în aceşti 25 de ani?

Mai mult decât un titlu în sine, sunt impresionante capacitatea şi consecvenţa cu care ZF radiografiază cele mai importante linii de business din România, inclusiv asigurările, şi le prezintă din perspectiva tuturor stakeholder-ilor ñ clienţi, investitori sau domenii conexe.

Prin urmare, ZF rămâne o publicaţie esenţială ce nu trebuie ratată de către orice jucător activ în economia României.

 

În final, cum va arăta România în următorii zece ani?

Este dificil să prezicem ce va fi peste 10 ani, dar este mai simplu să spunem cum ne-am dori să fie. Iar acest lucru, pe scurt, ar fi ca România să fie o ţară cu o dezvoltare economică robustă şi constantă, în care educaţia şi inovaţia să ocupe primul plan, pe fondul unui cadru legislativ echilibrat şi a unui nivel mai ridicat de responsabilitate individuală şi colectivă. ZF