ZF 25 de ani: Companii

Prima farmacie Sensiblu a apărut în 1997. Brandul de circa 600 de farmacii dezvoltat în 25 de ani a fost înlocuit de Dr. Max în 2022.

ZF 25 de ani. Istoria grupului A&D Pharma, de la Pagini Aurii la Bursa din Londra şi până la dispariţia brandului fanion Sensiblu

16.08.2023, 00:07 Autor: Georgiana Mihalache

Puţină lume cunoaşte numele fondatorilor grupului A&D Pharma, cel care a dominat ani la rând vânzările de medicamente din România, dar brandul de farmacii creat de ei – Sensiblu – era unul cu notorietate în piaţa farma. Şi totuşi, notorietatea nu l-a salvat de la dispariţie ♦ Deşi este un grup dezvoltat în România, A&D Pharma este creaţia de business a patru antreprenori străini – trei libanezi şi un francez ♦ De la o idee, cei patru fondatori, extrem de discreţi în apariţiile publice, au creat un adevărat colos în domeniul farma, care a intrat pe radarul fondurilor de investiţii ♦ La finalul lui 2017, chiar în preajma sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun din business a venit cu un deal de 350-400 mil. euro prin care A&D Pharma era vândut de proprietari către fondul de investiţii Penta Investments ♦ Ce evenimente au marcat istoria de aproape 30 de ani a A&D Pharma?

În 1994, la Cluj-Napoca, atunci când puneau bazele Plurifarm, cu activităţi de marketing şi vânzări, patru anteprenori străini, Ludovic Robert, Walid Abboud, Roger Akoury şi Michel Eid, erau printre cei care încercau piaţa locală de business.

Trei ani mai târziu, în 1997, apărea distribuitorul de medicamente Mediplus, care „înghiţea“ Plurifarm şi dezvolta satelitul Sensiblu, reţeaua de farmacii.

Împreună, distribuitorul şi farmaciile au format grupul A&D Pharma, care a do­minat peisajul farmaceutic local ani la rând. Şi continuă să rămână în top chiar şi după ce fondatorii au vândut deja busi­nessul, iar noul proprietar a dat numele unui nou brand – actualul Dr. Max România.

Dar istoria A&D Pharma, între crearea grupului şi vânzarea lui, a mai cuprins şi achiziţii, investiţii în depozite, sute de farmacii, mii de locuri de muncă, prima listare a unei companii româneşti pe bursa din Londra, urmată apoi de ieşirea bruscă de pe bursă. Pe listă se mai adaugă şi ascensiunea până pe locul întâi din piaţă cu farmaciile, dar şi pierderea poziţiei, vânzarea către un fond de investiţii.

Anul 2023 a tras cortina peste un brand după ce noul acţionar a decis să rebran­duiască A&D Pharma sub numele de Dr. Max România. Doar distribuitorul a rămas Mediplus, să amintească de istoria busi­nessului, în vreme ce farmaciile au schim­bat numele Sensiblu cu Dr. Max.

 

Începutul

Antreprenorii Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert şi Michel Eid, oameni de afaceri extrem de discreţi, au decis în 1997 să înfiinţeze distribuitorul de medicamente Mediplus, după trei ani de experienţă cu brandul Plurifarm, prin care făceau activităţi de vânzări. În acelaşi an au deschis şi prima farmacie Sensiblu. Având până la 25 de ani ca vârste, cei patru au început businessul cu 20.000 de dolari la vremea aceea.

Un singur interviu pentru ZF a dat unul dintre fondatorii A&D Pharma, cu condiţia ca numele său să nu fie public. „Pentru fiecare decizie bună există şi o decizie proastă, iar în acel moment unul dintre noi spunea să ne oprim. De fiecare dată când credeam că ştim ce facem ne dădeam de fapt seama că nu era aşa“, spunea unul dintre fondatori în 2009.

 

De la o farmacie la o reţea

După ce în 1997 apărea prima farmacie Sensiblu, legată de distribuitorul de medi­ca­mente Mediplus, în următorul deceniu reţeaua s-a dezvoltat la nivel naţional. Astfel, în 2004 erau 50 de farmacii Sensiblu, în 2005 reţeaua s-a dublat, în 2006 a mai adăugat încă 30 de unităţi, iar în 2007 deja număra peste 200 de farmacii.

În 2008, spre exemplu, la peste un dece­niu de la înfiinţare, Sensiblu număra 221 de farmacii, din datele ZF, fiind cel mai mare jucător. Cifra de afaceri depăşea 580 mil. lei, iar numărul de angajaţi era de 1.700. În prezent, Dr. Max, care a înlocuit Sensiblu şi a continuat creşterea, are 800 de farmacii, de patru ori mai multe faţă de 2008. Cifra de afaceri se apropie de 3,2 mld. lei, din datele din 2022.

 

Cursă pentru locul 1

Din datele ZF, din 2006 până în 2011 Sensiblu a dominat piaţa farmaceutică la nivel de cifră de afaceri. Totuşi, în 2012 a predat ştafeta către Catena, business creat de antreprenoarea Anca Vlad, iar Sensiblu, astăzi Dr. Max, nu a mai revenit în pole-position. Deşi în ultimii ani, prin nume­roasele achiziţii se apropie de Catena ca număr de unităţi, la nivel de cifră de afaceri Dr. Max este la jumătatea businessului condus de Anca Vlad.

 

Şi în zona de distribuţie Mediplus a lăsat locul unu către Fildas, condus tot de Anca Vlad, în cursa pentru prima poziţie din clasament după cifra de afaceri, deşi a încercat o revenire în urmă cu câţiva ani.

 

De la Pagini aurii, la bursa de la Londra

Numele A&D Pharma a fost ales pentru că fondatorii îşi doreau să apară în primele poziţii din punctul de vedere alfabetic în celebrele „Pagini aurii“, o carte care cuprindea date de contact ale firmelor, persoanelor fizice. Era, la acea vreme, agenda cu mii de contacte din actualele telefoane smart.

Similar cu poziţia în paginile aurii în primele pagini datorită primei litere a alfabetului din nume, A&D Pharma a urcat şi la nivelul pieţei farma.

Încurajaţi de rezultatele în creştere ale grupului A&D Pharma, fondatorii au decis să listeze compania la bursa din Londra, lucru care s-a întâmplat în octombrie 2006. A fost singura listare a unei companii antreprenoriale din România la Londra, iar planurile de creştere erau ambiţioase.

Motivele care au determinat acţionarii să mizeze pe piaţa bursieră londoneză erau pentru a „crea o piaţă activă a titlurilor şi pentru a avea acces la cât mai mulţi investitori“, potrivit informaţiilor din anunţul publicat pe bursa din Londra.

În 2006, la momentul listării, fondatorii A&D Pharma au pus la vânzare 34% din acţiuni printr-o ofertă publică iniţială, iar suma încasată s-a ridicat la 130 mil. euro. În acel moment, compania era evaluată la 400 mil. euro, o cifră relevantă şi un deceniu mai târziu, când fondatorii au decis să vândă businessul către un fond de investiţii. Valoarea tranzacţiei din 2017 s-a apropiat de evaluarea companiei din 2006, potrivit surselor ZF.

 

Delistarea

Povestea A&D Pharma pe bursa din Londra a durat puţin mai mult de patru ani, după ce în februarie 2011 compania s-a delistat. Semnalele privind nemulţumirile conducerii businessului de randamentul companiei apăruseră deja încă din anii anteriori, când rând pe rând oficialii vorbeau despre dificultăţile unei companii la bursă.

Încă de la listare, lichiditatea a fost scăzută, iar acest aspect a fost luat în calcul de către companie atunci când a propus delistarea.

„Există semne de întrebare vizavi de utilitatea listării. La momentul la care a fost listată, scopul a fost atragerea de fonduri pentru a se extinde pe plan est-european. Au existat o serie de evenimente care au dus evoluţia în jos“, spunea în 2010 Robert Popescu, care a deţinut aproape un deceniu funcţia de CEO al A&D Pharma, fiind unul dintre cei mai puternici executivi din domeniul farma. El adăuga: „suntem cea mai mare companie farmaceutică românească, dar probabil că nu suntem suficient de mari la Londra, cât să prezentăm interes. Listarea în sine a fost un succes“.

Un an mai târziu, compania s-a delistat. În perioada 2006-2010 cât timp acţiunile s-au tranzacţionat la Londra, grupul A&D Pharma şi-a crescut cifra de afaceri de la 1,3 miliarde de lei în 2006, cumulat pe companiile Sensiblu şi Mediplus, până la 3,3 miliarde de lei în 2010, în total.

 

Încercări în business

Deşi cei patru antreprenori au rămas o bună bucată uniţi de istoria grupului farmaceutic, fiecare dintre ei a căutat să îşi pună amprenta şi pe alte businessuri, în funcţie de personalitatea şi interesele proprii. Astfel, Ludovic Robert s-a orientat mai ales spre zona medicală, dezvoltând reţeaua de clinici Anima, cumpărată ulterior de MedLife. Astăzi, brandul Anima nu mai există, fiind transformat în Sf. Maria, brand pe care MedLife l-a dus în direcţia pacienţilor cu venituri reduse, prin colaborarea cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Un alt brand de care este legat numele lui Ludovic Robert este şi Amethyst, o reţea de centre de radioterapie, care există şi în prezent, cu un alt acţionar însă - fondul de investiţii american Rohatyn.

Nici Walid Abboud, cetăţean libanez şi britanic, nu a putut sta departe de business, el având în prezent mai multe afaceri. Una dintre ele este şcoala privată Cambridge School of Bucharest, pe care o deţine împreună cu partenerul său din farma - Roger Akoury, şi cu încă un antreprenor.

Nu este singurul business dezvoltat împreună de cei doi fondatori ai A&D Pharma, ei fiind şi în spatele reţelei de magazine de optică medicală OPTIblu, pe care au vândut-o în 2019 către fondul de private equity Innova Capital. Roger Akoury şi-a dezvoltat de altfel şi pasiunea pentru colecţii de artă, conturând Muzeul de Artă Recentă din Bucureşti, primul muzeu privat de artă contemporană.

Despre Michel Charles Eid nu sunt multe informaţii după exitul din grupul A&D Pharma.

 

Un nou proprietar

În decembrie 2017, în preajma sărbătorilor de Crăciun, cehii de la Penta Investments şi acţionarii A&D Pharma băteau palma pentru cea care a rămas cea mai mare tranzacţie de pe piaţa farma până acum. După mai multe luni de discuţii, tranzacţia s-a realizat şi a fost estimată la 350-400 de milioane de euro, din datele ZF.

„Vom continua să investim în piaţă în retail, în inovaţie, ne vom extinde businessul în piaţă, acesta este începutul. Preluarea A&D Pharma este un moment important pentru prezenţa Dr. max pe piaţa românească. Vom consolida operaţiunile A&D Pharma“, spunea într-o conferinţă de presă Leonardo Ferrandino, care la vremea aceea era CEO al Dr. Max şi se ocupa de piaţa din România.

 

Începutul sfârşitului unui brand

Procesul de rebranding al A&D Pharma a început chiar în 2020, când o parte dintre farmaciile Sensiblu şi-au schimbat numele în Dr. Max.

„Lanţul de farmacii Sensiblu va continua să răspundă nevoilor clienţilor din mediul urban, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma îşi propune să devină lider pe piaţa de profil din România“, potrivit unui comunicat al Dr. Max din 2020.

 

Apusul A&D Pharma

Doi ani mai târziu, în 2022, procesul de rebranding s-a extins asupra mai multor farmacii Sensiblu, iar în 2023 grupul a anunţat cu subiect şi predicat întreaga transformare a A&D Pharma pe piaţa locală. Noul nume sub care funcţionează vechiul A&D Pharma este Dr. Max România.

„Vom continua şi sub noua identitate să ne dezvoltăm, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pacienţilor din România. Această etapă vine ca un pas firesc în expansiunea noastră pe piaţa locală, dar şi în dezvoltarea brandului de angajator, în timp ce obiectivul principal va rămâne cel de a contribui la îmbunătăţirea sănătăţii românilor, pornind de la nevoile reale ale acestora.“, spunea recent Cezar Zaharia, CEO al Dr. Max România.

 

Cronologia unui brand – A&D Pharma

1994 – la Cluj-Napoca apărea Plurifarm, creat de antreprenorii Ludovic Robert, Walid Abboud, Roger Akoury şi Michel Eid, toţi cu vârste de până la 25 de ani.

1997 – în peisajul farmaceutic local îşi făcea loc Mediplus, distribuitor de medicamente. În acelaşi an a apărut şi prima farmacie Sensiblu.

2003 – numărul de farmacii Sensiblu a ajuns la 50.

2004 – Sensiblu ajunge la 100 de farmacii şi apare şi conceptul de card de fidelitate, care astăzi este folosit la scară largă în mai multe zone din retail.

2005 – prima achiziţie pentru Sensiblu, care cumpără 33 de farmacii.

2006 – listarea la bursa din Londra, prima astfel de mişcare a unei companii din România. Până astăzi, nicio altă firmă locală nu a mai mers pe bursa din Londra.

2008 – Dragoş Dinu, CEO al A&D Pharma timp de 13 ani, care a orchestrat listarea, pleacă din companie. Locul său este luat de Robert Popescu.

2011 – A&D Pharma se delistează de la bursa din Londra, invocând nemulţumirile investitorilor privind performanţa companiei.

2012 – Sensiblu pierde locul 1 din piaţă după cifra de afaceri în favoarea rivalului Catena.

2017 - în decembrie este anunţată vânzarea A&D Pharma către fondul de investiţii Penta Investments, pentru 300-400 mil. euro, din datele din piaţă.

2020 – apar primele farmacii Dr. Max, care înlocuiau brandul Sensiblu.

2022 – brandul Dr. Max creşte ca număr de unităţi şi apare un nou concept – hiperfarmacie, care implică un spaţiu mult mai mare al unităţilor.

2023 – acţionarii gupului anunţă transformarea A&D Pharma în Dr. Max România, marcând finalul unui brand creat în mai bine de două decenii.

 

Distribuitorul Mediplus, apărut în 1997, este singurul brand din grupul A&D Pharma care şi-a păstrat numele iniţial.

Distribuitorul Mediplus, apărut în 1997, este singurul brand din grupul A&D Pharma care şi-a păstrat numele iniţial.

 

Brandul Dr. Max numără în prezent peste 760 de farmacii doar în România şi este a doua cea mai extinsă reţea din piaţa locală.

Brandul Dr. Max numără în prezent peste 760 de farmacii doar în România şi este a doua cea mai extinsă reţea din piaţa locală.

 

Walid Abboud, Ludovic Robert şi Roger Akoury, trei dintre cei patru fondatori ai A&D Pharma, în puţinele fotografii în care apar, în raportările anuale ale companiei din urmă cu 15 ani.