ZF 24

Wizz Air a lansat o nouă rută din Craiova spre Londra Luton

Wizz Air a lansat o nouă rută din Craiova spre Londra...
03.07.2013, 12:19 4733

Operatorul low-cost Wizz Air, cea mai mare companie aeriană de pe piaţa locală după numărul de pasageri transportaţi, a anunţat astăzi o nouă rută disponibilă de pe aeroportul din Craiova spre Londra Luton. Noua rută va fi operată de trei ori pe săptămână, marţea, joia şi sâmbăta. În urmă cu două luni, Wizz Air a inagurat primul zbor de pe aeroportul din Craiova.

‘’Conexiunea cu una dintre cele mai populare destinaţii turistice şi de afaceri este un alt pas important pentru Wizz Air, dar şi pentru întreaga regiune a Olteniei. Zborurile către Londra Luton au fost aşteptate de multă vreme, drept pentru care vom opera ruta prin 3 frecvenţe săptămânale’’, a declarat Daniel de Carvalho, corporate communication manager Wizz Air.

Operatorul aerian estima în luna mai că va transporta peste 3,3 milioane de pasageri în acest an, din care peste 1,8 milioane de la aeroportul din Bucureşti. Wizz Air are 12 aeronave alocate celor patru baze din România, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara. Wizz Air operează o flotă de 43 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legătura cu 94 de destinaţii din 33 de ţări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO