În timp ce coboram serpentinele de pe Pârâul Rece, al căror asfalt era suficient de alunecos încât să trezească sistemele de siguranţă activă ale MINI-ului Cooper S, mă gândeam la plăcerea condusului.
Am conchis - printre momente de uşoare panică, atunci când botul MINI-ului subvira şi mă gândeam că niciunul dintre cei 192 de cai-putere nu mă vor scoate din impas dacă nu voi şti cum să-i strunesc fix atunci când trebuie, fix atunci cum trebuie - că plăcerea condusului este, practic, un fel de ţigara de după.
Satisfacţia momentului nu prea există, atunci când vorbeşti de adevărata plăcere a condusului. Căci momentul este trăit cu ochii mari, cu gura uşor întredeschisă şi gâfâind în spatele volanului. Satisfacţia vine în clipa în care ai terminat cu bine şi eşti încântat de cum anume ai reuşit să performezi. Da, se pare că cele mai plăcute două lucruri din viaţa noastră au destul de multe lucruri în comun...
