ZF 24

UPDATE: ING vinde mai multe divizii pentru 8 mld. euro si consolideaza operatiunile din Romania, Polonia si Turcia

09.04.2009, 10:01 18

Grupul financiar olandez ING, prezent si pe piata romaneasca, intentioneaza sa stranga pana la 8 miliarde de euro prin vanzarea unor active, dupa ce anul trecut a fost nevoita sa apeleze la un ajutor guvernamental, scrie Bloomberg. Grupul olandez se va concentra pe afacerile din Europa, unde, printre altele, va consolida activitatile de retail banking din Romania, Polonia si Turcia.

“In conditiile in care criza economica schimba fundamental industria serviciilor financiare, a sosit momentul sa decidem unde ING are puterea si dimensiunea de a reusi in conditiile mediului actual si sa pozitionam compania astfel incat sa devina un leader cand piata isi va reveni”, a declarat, intr-un comunicat, presedintele executiv al grupului, Jan Hommen.

Potrivit Mediafax, Grupul se va focusa pe actualele operatiuni de retail din Benelux, unde ING este unul dintre liderii pietei. In plus, operatiunile de retail banking din Europa Centrala vor avea ca obiectiv continuarea consolidarii activitatilor din Polonia, Romania si Turci

ING estimeaza ca va vinde intre 10 si 15 divizii "in timp, pe masura ce conditiile pietei permit acest lucru" , a anuntat astazi banca, cu sediul la Amsterdam."Un grup de afaceri mai mici. fara nicio perspectiva de dobandire a unei pozitii de top in pietele care activeaza consuma o cantitate disproportionata de capital", au spus reprezentantii ING. Potrivit institutiei, debarasarea de aceste unitati ar aduce circa 4 miliarde de euro.

Banca infiintata in anul 1743, a anuntat pentru trimestrul al patrulea din 2008 o pierdere de 3,71 miliarde de euro, dupa ce in precedentele trei luni anuntase de asemenea un deficit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO