ZF 24

Unde va ajunge cursul? Ciprian Dascălu, economist-şef ING Bank: Noi avem un curs de 4,8 lei/euro pentru finalul lui 2019, dar acest lucru nu este nicio surpriză, ne aşteptam. La finalul lui 2020 vedem un curs de 4,87 lei/euro. „Tendinţa de depreciere a monedei naţionale este una aşteptată. Aceste prognoze sunt de ceva timp, nu s-au schimbat peste noapte.“

Ciprian Dascălu: Toată lumea se va uita, în general pieţele se vor uita cu foarte mare atenţie la proiectul de buget pentru anul viitor şi cum se vor găsi resursele pentru a se acomoda cheltuielile deja angajate.

Ciprian Dascălu: Toată lumea se va uita, în general pieţele se vor uita cu foarte mare atenţie la proiectul de buget pentru anul viitor şi cum se vor găsi resursele pentru a se acomoda cheltuielile deja angajate.

Autor: Alexandra Cepăreanu

18.11.2019, 15:00 1150

Leul se va deprecia în continuare în faţa euro, iar, potrivit previziunilor analiştilor economici, până la finalul anului cursul va ajunge la 4,8 lei pentru un euro, spune Ciprian Dascălu, economistul-şef al ING Bank. El susţine că deprecierea monedei naţionale nu este o surpriză, având în vedere că economiştii au anticipat această evoluţie de mai mut timp.

„Este ceva aşteptat. Dacă ne uităm la ce spune prognoza consensului din Bloomberg, format din 10 economişti, pentru finalul anului se aşteaptă un curs leu/euro la 4,80. Deci aş spune că tendinţa de depreciere a monedei naţionale este una aşteptată. Aceste prognoze sunt de ceva timp, nu s-au schimbat peste noapte“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank România, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO