ZF 24

Un sector condimentat care a început să îşi piardă din avânt

Anuarul de business al României 2019. Cei mai mari jucători din economie

Un sector condimentat care a început să îşi piardă...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

31.08.2019, 10:00 466

Piaţa de sare, condimente şi ingrediente pentru industria alimentară nu a adus evenimente importante după mai mulţi ani cu tranzacţii şi schimbări.

În 2018, majoritatea companiilor din top au raportat creşteri. Compania cu afacerile cele mai mari este Societatea Naţională a Sării, care a avut un rulaj de 407 milioane de lei, mai mare cu aproape 10% faţă de anul anterior. În plus, acesta este şi cel mai profitabil business, compania raportând un profit net de 76 de milioane de lei, mai mic însă faţă de anul anterior, arată datele de la Ministerul Finanţelor.

Societatea Naţională a Sării este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deţinut de Fondul Proprietatea (49%). Compania are în administrare şapte exploatări miniere, cinci dintre acestea (Salina Praid, Salina Târgu-Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica, E.M. Valcea) având caracter turistic şi balnear. În Salina Ocna Dej şi Salina Ocna Mureş se derulează exclusiv activităţi de extragere şi valorificare a sării.

Al doilea cel mai mare jucător din sectorul de sare, condimente şi ingrediente pentru industria alimentară este Dr. Oetker, companie cu un rulaj de 267 milioane de lei în 2018. Compania cu acţionariat german are o fabrică în judeţul Argeş şi s-a extins în ultimii ani prin achiziţii. La finalul anului 2017, compania a achiziţionat brandul de patiserie congelată Morăriţa de la compania Panovia Prod, ce activează în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi. Dr. Oetker este lider pe piaţa aditivilor alimentari.

Podiumul este completat de Solina România, companie care anterior s-a numit Supremia Grup. Businessul a fost fondat de Levente Bara şi cumpărat în urmă cu circa trei ani de grupul francez Solina. În acest an însă, fabrica Solina din judeţul Alba a luat foc, flăcările mistuind toată unitatea de producţie. Însă, compania a anunţat că va investi într-o unitate nouă de producţie, între timp comenzile fiind onorate cu ajutorul fabricilor din jurul României.

Producţia de condimente şi ingrediente se bazează în România pe 84 de companii, care au cumulat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 700 de milioane de lei, potrivit datelor oferite de Registrul Comerţului pentru companiile înregistrate cu CAEN 1084 – fabricarea condimentelor şi ingredientelor.

Comparativ cu anul 2008, numărul de companii a crescut cu 11, iar cifra de afaceri s-a dublat, în urmă cu zece ani fiind de doar 347 milioane de lei, mai arată datele de la Registrul Comerţului.

Numărul de salariaţi din sectorul producţiei de condimente a depăşit 1.600 anul trecut, în timp ce în 2008 în această piaţă lucrau 1.450 de angajaţi. În piaţă mai activează şi Unilever, care are mai multe divizii şi pune pe piaţă brandurile Knorr şi Delikat, având, la fel ca Fuchs, o facilitate de producţie în România.

Alţi jucători mari din piaţa condimentelor sunt Kotany, McCormick, dar şi Nestle România, cu produsele Maggi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO