ZF 24

Un antreprenor român a investit 15.000 de euro într-un anger room unde poţi scăpa de stres spărgând obiecte

.

.

Autor: Roxana Rosu

24.04.2018, 10:21 832

Primul anger room din România, care propune o metodă eficientă de a scăpa de stres spărgând obiecte într-un mediu controlat, a fost deschis pe platforma industrială Industria Bumbacului, pe Splaiul Unirii 160, lângă staţia de metrou Timpuri Noi.

Break Room Bucureşti este amenajat într-o hală industrială, cu trei spatii delimitate, unde clienţii pot sparge mai multe categorii de obiecte: electronice mari şi mici, obiecte bucătarie, baie, sticlă, ceramică sau porţelan.

“Activitatea din BREAK ROOM este pur recreaţională, nu are pretenţii terapeutice şi de fapt nicio altă pretenţie în afară de o oferi porţie bună de fun, eliberare şi relaxare. Ne adresăm bucureştenilor care caută o modalitate inedită de a scăpa de stress-ul cotidian, de a încerca ceva nou şi de a se distra alături de prieteni.” declară Marius Neagoie, fondator Break Room.

Investiţia iniţială este de 15.000 de euro şi a constat în amenajarea halei şi a spaţiilor de break room, procurarea echipamentelor de siguranţă, branding, promovare şi logistica specifică. ”Estimăm 50 de clienţi pe zi în timpul săptămânii şi 100 în week-end şi ne estimăm un break even în primele trei luni. Vizăm francizarea şi identificarea de parteneri la nivel naţional dacă evaluarea business-ului după primul an corespunde planificării iniţiale” adaugă Marius Neagoie.

Clienţii au la dispoziţie trei tipuri de “arme”, la alegere (bâtă de baseball, baros, rangă) şi pachete de obiecte de spart special gândite pentru distracţie şi eliberare. Pachetele încep de la 50 de lei şi ajung la 80 de lei sau 150 pentru două persoane în care sunt incluse: 12 obiecte mici, 3 medii, 1 electronic mare, obiect de distrugere la alegere (bâtă de baseball, ranga, baros), echipament de protecţie (halat, ochelari, mănuşi). Timp estimat pentru acest pachet: 15 minute.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO