ZF 24

Toţi ochii pe România - Monarhii europeni l-au omagiat pe Regele Mihai, recunoscut pentru demnitatea şi moralitatea sa / BBC scrie despre "Regele care a respins naziştii, pentru a fi ulterior forţat să abdice de către comunişti"

Toţi ochii pe România -  Monarhii europeni l-au omagiat...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

16.12.2017, 17:47 3527

Presa internaţională menţionează că la funeraliile Regelui Mihai I al României au participat Regele Juan Carlos I şi Regina Sofia ai Spaniei, Henri, Marele Duce de Luxemburg, Regele Carl al XVI-lea Gustaf şi Regina Silvia ai Suediei, Anne-Marie, fostă Regină a Greciei, Prinţesa Astrid şi Prinţul Lorenz ai Belgiei.

Dintre regalităţile non-europene, prinţesa Muna al-Hussein, mama Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a fost de asemenea prezentă la Palatul Regal din Bucureşti.

"Regele Mihai este cel mai bine cunoscut pentru lovitura de stat la care s-a alăturat în august 1944, pentru a schimba calea României de la nazişti la Aliaţii din cel de-Al Doilea Război Mondial. Forţat să abdice de către liderii comunisti ai României câţiva ani mai târziu, el a trăit cea mai mare parte a vieţii în exil în Elveţia. După revoluţia românească din 1989, a avut o relaţie dificilă cu noii conducători ai ţării, care se temeau că îşi va revendica tronul. În schimb, Regele Mihai a ajutat la negocierea aderării României la UE şi NATO", a notat BBC News.

The Associated Press a prezentat cinci fapte importante de ştiut despre Regele Mihai I al României, în capitolele intitulate "Coroana", "Invitaţii", "Problemele familiale", "Trenul regal" şi "Testamentul".

Este descrisă cu lux de amănunte coroana regală folosită în timpul funeraliilor Regelui Mihai I. Este vorba despre o copie a Coroanei de Oţel purtată pentru prima dată de regele Carol I, replică ce face parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a ajuns în România la 13 decembrie, pe aeroportul Otopeni, înmormântarea fiind programată pentru 16 decembrie, la Curtea de Argeş, acolo unde se află şi locul de veci al soţiei sale, Regina Ana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO