ZF 24

Topul asigurătorilor din România în T1

Topul asigurătorilor din România în T1

Autor: Ciprian Botea

05.06.2013, 21:48 3098

Astra, Omniasig şi Allianz-Ţiriac continuă să domine piaţa asigurărilor generale, cu o cotă de piaţă cumulată de 45% în primul trimestru, în timp ce Asirom şi Generali au căzut pe locurile opt şi respectiv nouă şi au lăsat loc mai sus în clasament austriecilor de la Uniqa şi companiilor Euroins şi Carpatica, potrivit datelor UNSAR, asociaţia a asigurătorilor locali.

Pe primul loc este de trei ani Astra, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, cu afaceri de 318 mil. lei în primul trimestru şi o cotă de piaţă de aproape 19%. Asirom şi Generali au pierdut câte trei poziţii în clasament faţă de finalul lunii martie 2012 după ce vânzările s-au pră­buşit cu 15% şi respectiv 25% în primul trimestru. Asi­rom a subscris prime de 123 mil. lei în perioada ianuarie- martie, în timp ce Generali a avut venituri de 65 mil. lei.

Pe asigurări de viaţă, ING Asigurări şi-a consolidat prima poziţie din piaţă, ajungând la o cotă de peste 32% Com­pania a subscris în T1 prime de 136 mil. lei, în creştere cu 2%. BCR Viaţă, deţinută de VIG, şi-a men­ţinut poziţia a doua din piaţă, dar afacerile au scăzut cu 21%, până la 77 mil. lei. Compania a ajuns astfel la o cotă de piaţă de 18%.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 06.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO