ZF 24

Studiu Hewitt: McDonald's, Adobe şi Syngenta au cei mai multumiti angajati

Unde lucreaza cei mai multumiti angajati din Romania ? Cititi aici topul companiilor
11.05.2009, 12:57 259

Unda de soc care a traversat economia globala si care si-a facut simtite efectele pe piata locala spre finalul lui 2008, a dezechilibrat cea mai mare parte din companiile care pana in urma cu cateva luni erau "pe val". Odata cu scaderea vanzarilor, a comenzilor si a bugetelor - in special cele destinate investitiilor si dezvoltarii - cei mai multi dintre liderii din companii au fost nevoiti sa isi redefineasca prioritatile, iar, in unele cazuri, au trecut chiar la strategii de supravietuire - demers inimaginabil cu un an in urma. Cititi mai jos care sunt companiile care in acest contex, au reusit sa-si pastreze angajatii motivati si multumiti, potrivit studiului "Best Employer", realizat de compania de consultanta in resurse umane Hewitt Associates

Topul companiilor mari cu cei mai multumiti angajati

1. McDonald's Romania
  • Cel mai mare lant de restaurante de tip fast-food de pe piata.
  • In 1995 a fost deschis primul restaurant in Romania, la parterul Complexului Comercial Unirea.
  • In prezent, opereaza o retea de 60 de restaurante in 20 de orase din tara.
  • Peste 4.000 de angajati, din care peste 40% lucreaza in regim part-time.
  • Afaceri de 108 mil. euro in 2008, in crestere cu 17% fata de 2007.
 
2. Provident Financial
  • Companie specializata in acordarea de finantari de mica valoare la domiciliu
  • Si-a inceput activitatea in 1996 in Romania
  • Este filiala locala a grupului britanic International Personal Finance
  • 420 de angajati si 1.800 de reprezentanti indepedenti (persoane fizice autoritzate)
  • Au operatiuni in 25 de orase din tara
  • A acordat finantari de 42 mil. euro anul trecut, de peste trei ori mai mult fata de 2007.
 
3. Henkel Romania
  • Filiala locala a Henkel Austria (devenita in 1998 Henkel Central Eastern Europe).
  • Compania are trei divizii pe piata locala (adezivi, cosmetice si detergenti).
  • 534 de angajati, din care 260 lucreaza in productie
  • Infiintata in 1994 pe piata locala.
  • Afaceri de 590 mil. lei (160 mil. euro) in 2008, in crestere cu 25% fata de anul precedent, in timp ce profitul inainte de taxe si impozite (EBIT) a crescut cu 24% fata de 2007, pana la 31 mil. euro,
 
4. Holcim Romania
  • Subsidiara locala a grupului elvetian Holcim, care activeaza pe pietele locale de ciment, agregate si betoane.
  • 1.400 de angajati.
  • 2.500 de lei - salariul mediu de incadrare, la care se adauga o serie de beneficii fixe sau variabile in functie de performanta, care pot ajunge la 28 - 30% din salariul anual.
  • Investitii de 660 mil. euro in fabricile de pe piata locala in decurs de 11 ani.
  • Afaceri de 372 mil. euro in 2008, cu 25% mai mari decat in 2007 (crestere calculata in euro, fara a lua in considerare deprecierea cursului euro/leu, de aproximativ 10%).
 
5. Macromex
  • Cel mai mare distribuitor de produse congelate si refrigerate de pe piata
  • Compania a fost infiintata in 1993
  • 4 depozite: Bucuresti, Cluj, Constanta, Timisoara
  • Peste 500 de angajati
  • Afaceri de 93 milioane de euro in 2007
  • Afaceri estimate de ZF la 100 mil. euro in 2008, pe baza estimarilor anterioare de crestere ale companiei, mai accelerate in 2008 fata de 2007, comparativ cu perioada anterioara (plus 11%).


Topul companiilor mici si mijlocii cu cei mai multumiti angajati
 
1. Adobe Romania
  • Companie de cercetare-dezvoltare software cu prezenta in Bucuresti
  • Infiintata in 2006 prin achizitia unei companii romanesti (Interakt Online, fondata de doi tineri romani, achizitie estimata la aproximativ 20 de milioane de euro)
  • 110 angajati in Romania si 6 stagiari
  • 1.900 de euro (8.000 de lei) - salariul mediu brut in prezent. Salariul brut este negociat in lei.
 
1.Syngenta Romania
  • Filiala locala a producatorului mondial de articole pentru protectia plantelor si a semintelor Syngenta AG.
  • 81 de angajati pe piata locala in prezent.
  • Prezenta de peste sase ani in Romania.
  • Ritm anual de crestere de 20% al cifrei de afaceri la nivel local.
  • 6.850 de lei, salariul mediu brut lunar in companie.
 
2. Tuca Zbarcea & Asociatii
  • Casa de avocatura infiintata in 2005, aflata pe prima pozitie in functie de veniturile incasate in 2008.
  • 136 de angajati la 1 ianuarie 2009, din care 83 de avocati (16 parteneri), restul fiind reprezentat de personalul administrativ.
  • 31 de ani - media de varsta a avocatilor.
  • 18,5 mil. euro, cifra de afaceri in 2008.
  • 11,6 mil. euro, profitul in 2008.
  • 4 mil. euro - bugetul anual de resurse umane.
 
3. Microsoft Romania
  • Reprezentanta locala a celui mai mare producator de software din lume.
  • Compania a fost infiintata in Romania in 1992 cu 4 angajati.
  • In 2007, a raportat o cifra de afaceri de 81,78 mil. lei (22,74 mil. euro) si un profit net de 18,6 mil. lei (5,17 mil. euro), conform datelor publicate de Ministerul Finantelor. Sumele nu reflecta insa toate proiectele in care este implicata compania.
  • 267 de angajati la 1 ianuarie 2009 (inclusiv in centrul de servicii GTSC).
 
4. Neogen
  • Administreaza cel mai mare portal online din Romania (neogen.ro) si unul dintre cele mai mari site-uri de recrutare online (bestjobs.ro).
  • Infiintata in anul 2000.
  • 100 de angajati la sfarsitul lui aprilie 2009.
  • 3.515 lei, salariul mediu brut in companie.
  • In 2007, fondul american de investitii Tiger Global Management (SUA) si fondul olandez Wouwer (Olanda) au achizitionat 27% din actiunile Neogen intr-o tranzactie estimata la 6 mil. euro.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO