ZF 24

Studenţi şi cercetători români fac o nouă casă independentă energetic

Casa va fi construită mai întâi în parcarea din Băneasa, iar apoi dezasamblată, transportată în Franţa şi reasamblată înainte de concurs

Casa va fi construită mai întâi în parcarea din Băneasa, iar apoi dezasamblată, transportată în Franţa şi reasamblată înainte de concurs

Autor: Radu Bostan

14.04.2014, 00:00 164

 

O mână de studenţi ingineri şi arhitecţi vor construi, în următoarele două luni, în parcarea centrului comercial Băneasa Shopping City, casa EFdeN, proiectul cu care România va participa în acest an la competiţia internaţională Solar Deca­thlon Europe 2014, o întrecere între universităţi pentru a concepe şi a construi casa cu cea mai mare eficienţă energetică.
 
Ideea din spatele proiectului EFdeN este de a „recicla“ fostele spaţii industriale din Bucureşti şi de a le da o nouă destinaţie, de cartiere rezidenţiale cu o amprentă redusă asupra mediului. Casa gândită de studenţii români este o casă „net zero“, adică produce mai multă energie decât consumă, fiind dotată cu panouri fotovoltaice şi solare. Particularitatea acestui proiect este însă sera interioară, care nu numai că aduce spaţiul verde în casă, dar joacă un rol esenţial în încălzirea locuinţei.
 
„Iarna soarele intră în seră şi încălzeşte aerul, pe care apoi îl extragem şi îl ventilăm în casă“, a spus Mihai Toader-Pasti, coordonatorul proiectului.
 
În plus, pereţii exteriori sunt construiţi din materiale cu schimbare de fază. Aceste substanţe absorb căldura din casă pe timpul zilei, iar noaptea, când temperatura ambientală scade, o degajă înapoi în casă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.04.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO