ZF 24

Spitalul Monza din Capitală a inaugurat o secţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Galerie FOTO

Spitalul Monza din Capitală a inaugurat o secţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică

Spitalul Monza din Capitală a inaugurat o secţie de chirurgie cardiovasculară pediatrică

Autor: Ioana David

13.10.2013, 14:23 447

Grupul italian Monza a inaugurat oficial o secţie de chirurgie cardiovasculară în cadrul spitalului pe care îl operează în Bucureşti şi care a fost deschis în vara trecută în urma unor investiţii de 40 mil. euro. Secţia fusese deschisă în urmă cu trei săptămâni, perioadă în care au fost realizate patru interevanţii. Pentru deschiderea acestei secţii nu au fost alocaţI bani suplimentari, spitalul fiind proiectat încă de la început pentru a funcţiona cu această secţie inclusă.

Echipa secţiei de chirurgie pediatrică din cadrul spitalului Monza este condusă de Mircea Cotul (medic primar chirurgie cardiovasculară), Antonela Mureşan (medic primar anestezist) şI Simona Opriţa (medic primar, chirurgie pediatrică). Potrivit lui Mircea Corul, în România există trei medici primari specailizaţI doar pe chirurgie pediatrică. Anterior el a lucrat în cadrul Institutului Inimii “Nicolae Stănicioiu”, din Cluj-Napoca.

Reprezentanţii spitalului nu au dorit să precizeze cât costă intervenţiile la copii, spunând numai că lucrează la acestea şi vor fi făcute publice în perioada următoare.

Spitalul Monza din Capitală este specializat pe intervenţii cardiovasculare, iar de la inaugurare au fost realizate aproximativ 300 de astfel de intervenţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO