ZF 24

Şeful UniCredit: Să nu înlocuim o volatilitate a cursului de schimb leu/euro cu volatilitatea dobânzilor la lei

Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank

Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank

Autor: Razvan Voican

14.04.2014, 12:59 730

Costurile creditelor în lei şi cele ale creditelor în euro au devenit cu ade­vărat comparabile, însă este foar­te important ca BNR să ges­tio­­neze cu atenţie volatilitatea do­bânzilor de referinţă de pe piaţa mo­netară interbancară pentru a nu se ajunge la înlocuirea riscului valutar cu riscul de volatilitate a dobânzii, afirmă Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank.

WikiZF: Profilul companiei UniCredit Ţiriac Bank

„Dacă înlocuim volatilitatea cursului cu o volatilitate a dobânzilor şi avem dobânzi practic fără legătură cu dobânda-cheie a BNR introducem un risc nou. Piaţa este foarte lichi­dă, dar este important ca dobânzile să rămână într-o anumită bandă de variaţie. Variaţiile mari pot avea efecte la fel de rele asupra clien­ţilor ca şi variaţiile de curs.“

Şi experţii FMI au subliniat în ultimul raport de evaluare pe România că o volatilitate excesi­vă a ratelor de dobândă interbancare şi perioa­de prelungite de divergenţă între dobân­zile de pe pia­ţă şi dobânda-cheie a BNR submi­nea­ză me­ca­nismul de transmisie a semnalelor de politică mo­netară. Atenţionarea a venit în ur­ma unui epi­sod foarte vizibil de volatilitate cres­cută: pe 22 ianuarie 2014 rata ROBOR pe o zi se pră­bu­şise la 0,95%, iar pe 18 februarie să­rise la 4,7%; rata ROBOR la trei luni (bază de cost pentru creditele în lei) era la 1,9% pe 29 ia­nuarie, pen­tru ca pe 20 fe­brua­rie să ajungă la 3,7%. În ultima perioadă dobânzile interbancare s-au ordonat pe paliere mai apropiate de rata-cheie de 3,5% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO