ZF 24

Şeful Bursei îşi face echipă de vânzări care să meargă după companii şi investitori

Şeful Bursei îşi face echipă de vânzări care să...

Autor: Stefan Musgociu

16.09.2013, 20:48 1274

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, vrea să înfiinţeze până la sfârşitul anului o echipă de vânzări în cadrul BVB, care să atragă noi comapanii la listare, noi investitori la tranzacţionare şi brokeri.

„Folosesc acest termen (echipă de vânzări - n.red.), deşi nu îmi place atât de mult, pentru că mai degrabă este vorba despre a spune poveşti credibile, care este situaţia actuală, cum poate influenţa piaţa de capital viitorul unei companii sau viitorul unei organizaţii. Este un termen tehnic. Prefer business development. Avem nevoie de o astfel de echipă, care să adreseze mesaje, dar şi acţiuni, pentru trei grupuri de participanţi: companii, cele listate sau cele care pot fi listate, investitori existenţi şi cei pe care îi dorim, şi al treilea grup intermediarii (brokerii -n.r.), cei care ar trebui să aibă mai intens contacte directe cu investitorii şi companiile. Într-un final cineva trebuie să execute tranzacţia, îndiferent că este pe piaţa primară sau secundară“, a declarat Sobolewski.

Echipa de vânzări va fi înfiinţată până la finalul anului, potrivit direc­to­ru­lui general al Bursei. El nu a dat detalii despre numărul de persoane care vor forma echipa de vânzări sau dacă vor fi implicaţi doar angajaţi ac­tuali ai BVB, menţionând că sunt mai importante competenţele mem­brilor echipei.

„Bursa este un produs dificil (de vândut - n.red.), este ceva care atunci când este vândut necesită multe cunoş­tinţe şi înţelegere, pentru că nu este suficient să spui: «Existăm, avem şi alte companii listate, avem câţiva in­ves­titori». Este necesar să răspunzi la diferite întrebări puse de investitori, dacă vindem bursa investitorilor, inter­mediarilor, ca să fie noi brokeri, sau companiilor, dacă vrem noi listări. Cu cât aprofundezi cu ei, cu atât de difi­cile pot fi aceste întrebări. Această echipă necesită multe competenţe şi vi­ziune în ceea ce poate fi arătat spre exem­plu antreprenorilor, dacă pe aceş­tia îi vizăm“, a afirmat Sobolewski.

Echipa de vânzări ar urma să fie împărţită în trei subunităţi, una care să se adreseze companiilor şi investi­to­rilor, alta care să ţină legătura cu brokerii locali şi străini, iar o a treia va avea ca obiectiv atragerea de clienţi pentru vânzarea de date, cum ar fi cotaţiile în timp real.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO