ZF 24

Rezidenţii câştigă 800 de lei, iar medicii renumiţi ajung la mii de euro pe lună

Profesioniştii din sistemul medical cer guvernului să aloce 6% din PIB pentru Sănătate. Foto Marius 
Dumbrăveanu

Profesioniştii din sistemul medical cer guvernului să aloce 6% din PIB pentru Sănătate. Foto Marius Dumbrăveanu

Autor: Ioana David

03.11.2013, 20:41 1046

Medicii rezidenţi, care au salarii de 800 – 1.600 de lei net, realizează cele mai mici venituri din sistemul sanitar, unde la vârful ierarhiei sunt medici care pot ajunge, oficial, şi la 15.000 de euro net din munca la stat, la privat şi din diferite servicii de consultanţă.

Angajaţii din sistemul sanitar au ieşit în stradă sâmbătă pentru a cere salarii mai mari, în special pentru rezidenţi, precum şi majorarea sumelor alocate sănătaţii, protestele fiind anunţate încă din vară. 

În ultimii zece ani medicii nu au mai protestat vehement, însă în acest interval sumele alocate sănătăţii aproape s-au triplat, iar anul acesta Casa Naţională de Asi­gurări de Sănătate (CNAS) are cel mai mare buget din istorie, de peste 5 mld. euro.

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a spus, citat de Mediafax, că dublarea salariilor medicilor rezi­denţi este cerinţa „preli­minară şi nenegociabilă“ a protestatarilor.

La nivelul unui spital, cele mai mari cheltuieli sunt cele cu personalul, însă există diferenţe foarte mari între salariile rezidenţilor şi cele ale medicilor primari, şefi de secţie. Spre exemplu, la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, cheltuielile cu personalul sunt de 96 mil. lei, la venituri de 193 mil. lei.

Dacă un rezident are un salariu de 180 de euro (800 de lei, sumă care se poate dubla împreună cu sporurile), salariul de bază al unui medic primar este de 400 de euro, iar un medic renumit, cu funcţie de conducere într-un spital mare din Bucureşti, poate ajunge să câştige şi 15.000 – 16.000 de euro, oficial, în fiecare lună.

Datele din declaraţiile de avere arată că în afara Bucureştiului şefii de secţie pot ajunge să încaseze 2.500 – 3.200 de euro, oficial, în fiecare lună, iar în Capitală, la spitalele mari, un director medical poate trece de 15.000 de euro, bani de la stat, de la privat sau din diferite alte surse.

Totodată, medicii mai pot primi sponsorizări de la companii de medicamente pentru participarea la congrese sau pentru alte servicii.

Laszlo Lorenzovici, director general la firma de consultanţă pentru analiza financiară a bugetelor spitalelor Hospital Consulting, spunea recent că sistemul de salarizare din spitalele publice este distorsionat deoarece nu a fost gândit corespunzător, de aceea o infirmieră poate ajunge să câştige mai mult ca un medic rezident, potrivit grilei de sporuri. Inechităţile pornesc de la faptul că salariile nu sunt corelate cu volumul de activitate.

De cealaltă parte, în sectorul privat, un medic câştigă în medie 3.000 de lei, însă şi aici sunt diferenţe foarte mari între cei care se încadrează la nivelul entry şi vârfuri.

În România, numărul total al medicilor se ridică la 39.800, arată datele Colegiului Medicilor din România, în care nu sunt cuprinşi rezidenţii, în jur de 14.000 (ceea ce în total ar însemna 53.800).

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică în vară un proiect de creştere a salariilor medici, ce va fi implementat de anul viitor în mai multe spitale în cadrul unui program pilot.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO