Caută doar în titlu
Vezi galeria foto
(2 poze)
ZF 24

Restructurarea sistemului bancar a continuat. Un număr de 380 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 585 de salariaţi au plecat din sistem între T1/2019 şi T1/2020

 În ultimul an, 585 de salariaţi au ieşit din bankingul românesc şi 380 sucursale şi agenţii bancare au fost închise, comparativ cu T1/2019 

 Însă, faţă de finalul lui 2019, numărul bancherilor din T1/2020 este uşor mai mare în timp ce reţeaua teritorială s-a ajustat 

 Comparativ cu maximul din 2008, un sfert dintre angajaţii din bănci au plecat, iar aproape 40% dintre sucursale s-au închis

 Criza coronavirusului ar putea determina o accelerare a restructurării sistemului bancar.

Restructurarea sistemului ban­car a continuat şi în 2020, astfel că băncile care activează pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primului trimestru (T1) din acest an 53.169 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.970.

Între T1/2019 şi T1/2020 un număr de 585 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 380 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise, potrivit datelor trans­mise de Banca Naţională la solicitarea ZF.

Faţă de situaţia de la sfârşitul anului 2019 se observă că în T1/2020 numărul sucursalelor a scăzut cu 48, în timp ce numărul angajaţilor a crescut uşor, cu 63. Ritmul restructurării s-a intensificat faţă de T1/2019 în ceea ce priveşte reţeaua teritorială, însă nu şi în în ceea ce priveşte numărul de salariaţi. Comparativ, între T1/2018 şi T1/2019  un număr de 208 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.945 de salariaţi au plecat din sistem. Pe parcursul în­tre­gului an 2019 peste 320 de sucursale şi agen­ţii bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. Compa­rativ, în anul 2018 214 sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.307 salariaţi au plecat din sistem.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.