ZF 24

Restructurare la Credit Suisse: Creditorul elveţian a întocmit o serie de planuri pentru o reorganizare în trei părţi

Restructurare la Credit Suisse: Creditorul elveţian a...

Autor: Andrei Şerbănescu

22.09.2022, 13:31 123

Credit Suisse a întocmit o serie de planuri pentru o restructurare în trei părţi, într-o încercare a creditorul elveţian de a scăpa de umbra ultimilor trei ani de scandaluri, scrie Financial Times.

Conform propunerilor prezentate consiliului de administraţie al grupului, Credit Suisse speră să vândă o serie de unităţi profitabile, cum ar fi afacerea cu produse securitizate, în încercarea de a evita o majorare de capital dăunătoare, potrivit unor persoane familiare cu planurile în cauză.

Preşedintele Axel Lehmann l-a numit pe Ulrich Körner în funcţia de director general în iulie, în încercarea de a efectua o schimbare radicală a băncii, puternic lovită în ultimii ani de o serie de scandaluri.

Cele mai recente propuneri ar vedea banca de investiţii împărţită în trei sectoare: afacerea de consultanţă, care ar putea fi separată ulterior; o secţiune secundară, deţinătoare de active cu risc ridicat care vor fi lichidate; şi restul afacerii.

Consiliul de administraţie şi echipa executivă intenţionează să dezvăluie strategia – care se aşteaptă să includă mii de reduceri de locuri de muncă – cu rezultatele băncii din trimestrul trei urmând a fi publicate pe 27 octombrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO