Pandemia de Covid-19 le-a adus retailerilor vânzări mai mari, în special la bunuri alimentare, de îngrijire personală şi a locuinţei, dar şi cheltuieli suplimentare. Mai exact, comercianţii au investit fiecare câteva sute de mii sau chiar milioane de euro în dezinfectant, panouri de protecţie la casele de marcat, măşti şi mănuşi pentru salariaţi sau în marcaje pe podea pentru ca clienţii să poată păstra distanţa potrivită unul de altul.
Profi spre exemplu şi-a bugetat investiţii de 3 milioane de euro în decursul a trei luni în astfel de produse. Cheltuielile cu dezinfectarea magazinelor sau cu echipamentele de protecţie sunt aşteptate să continue însă multă vreme de acum înainte. Compania are circa 1.250 de magazine şi 20.000 de salariaţi.