ZF 24

Primele şarje de grâu ajung în piaţă la 0,7 lei/kilogram

Primele şarje de grâu ajung în piaţă la 0,7...

Autor: Gabriel Razi

19.06.2013, 21:34 1040

Producătorii agricoli locali vor recolta în următoarele săptămâni 6,1 milioane de tone de grâu, o cantitate cu 27% mai mare decât cea din sezonul trecut pe fondul vremii bune.

La momentul recoltării preţurile se anunţă cu 15% mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut, declinul valoric urmând să anuleze o bună parte din câştigul de volum.

„Te poţi aştepta la orice pe piaţa cerealelor, lucrurile se pot schimba oricând de la o zi la alta. Preţurile într-adevăr sunt mai mici faţă de anul trecut. Acum sunt undeva la 680 lei/tonă (150 euro/tonă) pentru grâul de panificaţie“, spune Dan Corbuţ, administratorul Agroind Cau­ceu din judeţul Bihor, care lucrează 3.500 de hectare de teren arabil şi care este implicat şi în co­merţul cu cereale. Anul trecut grâul a adus în economie

un miliard de euro, preţul mediu fiind de 203 euro/tonă, iar următoarele luni producţia ar urma să pompeze în piaţă cu 30 de milioane de euro mai puţin, potrivit calculelor ZF, ce au în vedere

o cotaţie medie de 160 euro/tonă.

Scăderea preţului grâu­lui reprezintă o gură de oxigen pentru crescătorii de animale şi pentru ju­cătorii din panificaţie, dar în acelaşi timp un semnal negativ pentru afacerile fermierilor.

România este prinsă şi într-o ade­vărată „menghină“ în condiţiile în care producţia blocului comunitar va fi cu 5% mai mare faţă de sezonul trecut, iar Rusia şi Ucraina vor invada aproape în totalitate piaţa grâului la Marea Neagră.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 20.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO