Caută doar în titlu
ZF 24

Primarul Nicuşor Dan: Gabriela Firea e sursa frigului din apartamente

Primarul general Nicuşor Dan a lansat duminică un nou atac la fostul edil al Capitalei. „Gabriela Firea e sursa frigului din apartamentele dumneavoastră”, a scris Nicuşor Dan într-o postare făcută la 6 săptămîni de la preluarea mandatului.

„Avem 6 săptămâni de când încercăm să ţinem pe linia de plutire un oraş făcut praf şi să punem bazele dezvoltării viitoare. Nu vreau să pierdem timpul în polemici şi să ne scuzăm invocând greaua moştenire. Dar tupeul, obrăznicia şi minciuna fostului primar general depăşesc orice limită şi nu pot să nu răspund. Ca să fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră. Despre ce vom putea noi îmbunătăţi, după dezastrul făcut de ea, putem fi punctual şi în timp evaluaţi de bucureşteni. Nu am promis miracole, ci administraţie onestă şi eficientă”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Acesta a publicat o listă cu lucrurile pe care Gabriela Firea nu le-a făcut, în opinia lui, în ultimii 4 ani:

„1. Nu a făcut practic nimic pentru a moderniza reţeaua de termoficare a Bucureştiului
2. Nu a reuşit să absoarbă 300 de milioane de euro bani europeni, deşi i-a avut la dispoziţie încă din 2016
3. În vara aceasta, Gabriela Firea a amânat, din interes electoral, lucrările absolut vitale de reparaţie care ar fi permis evitarea avariilor din prezent
4. În consecinţă, reţeaua de termoficare a devenit, la propriu, un ciur prin care se risipesc banii bucureştenilor, pierderile de apă caldă fiind de mai bine de trei ori mai mari în 2020 decât în 2016
5. Pierderile de pe reţea determină ca aceasta să funcţioneze la limita de avarie. E motivul pentru care CET Sud a căzut vinerea trecută, cu afectarea întregii zone de est a Capitalei timp de o săptămână
6. Nu a plătit subvenţia şi a dus Elcen în insolvenţă. În consecinţă, Elcen nu a putut accesa bani europeni şi nu s-a putut moderniza
7. În acelaşi timp, toată clientela PSD, aciuată în managementul unor companii ca Termoenergetica a fost remunerată cu salarii uriaşe pentru servicii fie nerealizate, fie de proastă calitate. Acum ne ocupăm de urgenţe şi nenorociri lăsate de această caracatiţă plină de tupeu. Dar ne vom ocupa şi de ei”, se arată în postare.

Nicuşor Dan aminteşte şi ce a făcut el în colaboarare cu Guvernul în cele şase săptămâni de la preluarea mandatului:

„1. Am semnat contractul pentru 300 milioane euro bani europeni pentru modernizarea reţelei
2. Avem, de asemenea, alocaţi 200 milioane euro prin PNRR pentru modernizarea reţelei
3. Vom primi 20 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru contractarea, în regim privat, a unor echipe suplimentare de intervenţie la avariile care au loc în prezent
4. Am compensat 300 milioane lei datorii către Elcen. În consecinţă, Elcen va ieşi din insolvenţă
5. Elcen va accesa 370 milioane euro pentru modernizarea centralelor proprii (bani imposibil de accesat în perioada în care societatea a fost în insolvenţă). Noua tehnologie reduce costurile, reduce poluarea şi, foarte important, permite revenirea mult mai rapidă în caz de avarii”.

Primarul general susţine că va mai dura până când greşelile administraţiilor anterioare vor fi reparate.

„Ştiu că există aşteptări uriaşe de la mandatul meu, ştiu că primarul în funcţie răspunde pentru tot dezastrul administraţiei trecute. Ştiu că timpul nu are răbdare cu cei care îngheaţă de frig în propria locuinţă şi nu au acces la apă caldă. Îi asigur că voi face, în continuare, tot ce este omeneşte posibil pentru a rezolva într-un timp cât mai scurt această bătaie de joc la care sunt supuşi din cauzele expuse. Este inadmisibil ca într-o Capitală a unei ţări UE să avem astfel de probleme de evul mediu. Vă spun şi aici că ştiu prin ce treceţi şi că sunt aici să rezolv. O să mai dureze până reparăm toate greşelile care s-au făcut în ultimii 30 de ani şi mai cu seamă în ultimii patru ani”, a mai scris Nicuşor Dan pe reţeaua de socializare.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.