ZF 24

Primăria Baia Mare investeşte 6,2 mil. lei în reabilitarea unui colegiu din oraş

Autor: Laurentiu Cotu

15.01.2013, 17:57 119

Primăria Baia Mare a demarat un proiect în valoare de peste 6,2 mil. lei (circa 1,4 mil. euro) pentru reabilitarea şi modernizarea corpului vechi al colegiului naţional Gheorghe Şincai din municipiu. Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, contractul de finanţare fiind semnat deja.

‘’Obiectivul nostru prin implementarea acestei investiţii este îmbunătăţirea infrastructurii din învăţământul băimărean, mai ales având în vedere faptul că derulăm proiecte mai mari sau mai mici, pe rând, la toate unităţile din Baia Mare. Vorbim aici de creşe, grădiniţe, şcoli şi licee’’, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Investiţia constă în demolarea corpului de clădire care cuprinde vechea sală de sport, în locul căreia va fi construită o clădire cu regim de înălţime, demisol, parter şi etaj. Reprezentanţii primăriei din Baia Mare spun că după finalizarea lucrărilor la corpul de clădire, se va trece la sistematizarea întregii zone, 1.500 mp de alei carosabile, 1.100 mp de suprafeţe pietonale şi 1.000 mp de spaţii verzi. În ceea ce priveşte clădirea, aceasta va beneficia de instalaţii de termo-ventilare, de detecţie şi stingere a incendiilor şi instalaţii electrice de iluminat.

laurenţiu.cotu@zf.ro       

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO