ZF 24

Povestea şefului român de la Zara: „Primul meu MBA a fost atunci când am vândut ziare în Franţa“

Paul Cuza

Autor: Cristina Roşca

06.11.2014, 00:07 5569

Paul Cuza (41 de ani), românul care conduce operaţiunile locale ale Inditex (proprietarul Zara), cu afaceri cumulate de peste 175 mil. euro anul trecut, spune că un moment de cotitură în cariera sa a fost atunci când a vândut ziare în faţa unui supermarket din Franţa.

„Momentul care mi-a marcat cu adevărat evolu­ţia a fost «experienţa franceză». Când glumesc cu prietenii spun că vândutul ziarelor a fost „primul meu MBA“, spune executivul la primul său interviu. Paul Cuza deţine de asemenea un Executive MBA oferit de Asebuss.

În 1998, la scurtă vreme după ce s-a stabilit în Bucureşti, a decis să meargă să lucreze în Franţa, mânat de mirajul Occidentului. „Fiind plecat cu viză de turist, mi-a fost imposibil să-mi găsesc un loc de muncă serios, singura opţiune fiind un job temporar ca vânzător de ziare la intrarea într-un supermarket In­ter­marche.“ După o lună de zile a reuşit să obtină un job în supermarketul respectiv, la departamentul de legume-fructe, însă fără acte. „Europa anilor 90 eră diferită, ca român aveai nevoie de viză peste tot. “

Pentru că şi-a dat seama că în Franţa ar fi fost foarte dificil să îşi construiască o carieră, Paul Cuza s-a întors în ţară, unde şi-a construit întâi o carieră în industria cosmeticelor şi apoi în modă.

Citiţi aici interviul cu Paul Cuza apărut în a şaptea ediţie a anuarului "Who`s who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business" 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO