ZF 24

Pentru cat garanteaza guvernul american in cazul falimentului unei banci

19.08.2008, 17:27 17

Problemele cu care se confrunta bancile ca urmare a crizei de pe piata imobiliara americana, impreuna cu predictiile apocaliptice din ultima vreme in legatura cu aceste banci, i-a convins pe cei de la NPR sa se intrebe in ce masura guvernul american poate garanta depozitele pe care clientii le fac la banci.

Editorul economic de la Wall Street Journal, David Wessel, a declarat pentru NPR ca, in momentul in care o banca ajunge in pragul falimentului, guvernul american garanteaza pentru depozitele de pana la 100.000 de dolari si pentru depozitele de pensie de pana la 250.000 de dolari.

In cazul in care o persoana are depozite mai mari decat aceasta suma, o parte din restul de bani va putea fi recuperata dupa ce guvernul va reusi sa vanda activele detinute de banca in momentul falimentului.

Totusi, falimentul inregistrat de IndyMac, a redus rezervele detinute de agentia care garanteaza depozitele (FDIC - Federal Deposit Insurance Corporation) cu 15%.

Conform economistului de la Wall Street Journal, FDIC isi poate reface rezervele prin marirea taxelor impuse bancilor, fapt ce nu ar fi pe placul acestora, ridicand si mai mult reticenta cu care acestea ar imprumuta potentialii clienti.

Pe langa aceasta posibilitate, FDIC ar putea cere interventia guvernului american, acesta putand aloca lichiditati suplimentare agentiei, lichiditati care vin din taxe si impozite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO