Bursa de la Bucureşti are unele sesiuni de tranzacţionare atât de anemice încât companii ale căror acţiuni intră în structura indicelui BET, adică acelea din prima ligă, au rulaje extrem de scăzute, de doar câteva zeci de lei, ba chiar şedinţe cu nicio tranzacţie, arată datele agregate de ZF din platforma bursei.
Astfel companii precum MedLife (simbol bursier M) şi Sphera Group (SFG), incluse de operatorul bursier din România în structura BET în martie 2017, respectiv septembrie 2018, şi deci aduse pe radarul unor fonduri de investiţii care urmăresc replicarea acestui indice, sunt uneori mai nelichide decât emitenţi care nu au legătură cu BET.
„Este greu de zis dacă aceşti emintenţi care sunt mai de curând în indicele BET nu se ridică la nivelul BET sau într-un context de piaţă nelichidă se află exact acolo unde le este locul“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction. Atunci ce este de făcut?