ZF 24

Opinie Dragoş Damian: Personalitatea Anului 2013 în Sănătate (şi probabil că şi în economie): Institutul Cantacuzino

Foto Victor Ciupuliga

Foto Victor Ciupuliga

Autor: Dragos Damian

22.12.2013, 19:20 1015

A declara că Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Institutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 în sănătate pare mai degrabă o opinie medicală, cel mult socială. Este însă mult mai complicat decât atât, sunt multe faţete care trebuie analizate şi lecţii care trebuie învăţate pentru cei care se uită atent la viitor. Eu personal văd repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economică, ca pe o frânare, chiar dacă modestă, a dezindustrializării României. Fie că este vorba de neglijenţă sau nepăsare, de management deficitar sau incompetenţă, de fraudă sau de-a dreptul de furt, de lipsă de viziune sau de trădarea intereselor naţionale, industria chimică, începând cu exploatarea resurselor şi până la adăugarea de valoare în produsul finit, cândva fala economiei noastre alături de industria construcţiilor de maşini şi de cea metalurgică, a fost pusă la pământ în mai puţin de 10 ani.

Revenirea în actualitate a Institutului Cantacuzino mă bucură nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializării, ci şi ca pe unul dintre milioanele de români care de-a lungul deceniilor au fost imunizaţi cu produse fabricate aici, sau ca pe unul dintre milioanele de părinţi care şi-au vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu există multe structuri industriale în lume, indiferent că sunt sub acţionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care să dezvolte, manufactureze şi comercializeze vaccinuri, reactivi, seruri şi produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranţa şi securitatea populaţiei este de primă importanţă, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care decredibilizează actul imunizării (s-a uitat fără îndoială despre variolă, poliomelită, TBC, gripă, despre epidemiile devastatoare din istoria omenirii care astăzi sunt amintiri tocmai datorită imunizării). Este aşa de important încât sunt ţări gata să securizeze prin pază militarizată producătorii de vaccinuri în aşa fel încât să se evite o eventuală agresiune de tip terorist cu posibile efecte cumplite asupra sănătăţii publice.

Revenind la Institutul Cantacuzino, despre care îmi permit să decretez că este personalitatea anului 2013 în sănătate, cred că nu trebuie să vorbim despre trecut şi prezent, ci despre viitor, dacă dorim să ajungă o personalitate şi în economie. Astfel, planurile de măsuri de conformare cu bunele practici de fabricaţie GMP sunt capitale pentru ca regulile de calitate din UE privind fabricaţia medicamentelor nu permit abateri sau excepţii, iar costurile de milioane de euro necesare repornirii institutului arată ce înseamnă să nu respecţi regulile jocului. Diversificarea şi modernizarea portfoliului, altfel spus dezvoltarea afacerii, nu sunt elemente de competitivitate, ci însăşi de supravieţuire, într-un domeniu în care investitorii cer industriei mai mult efort pentru inovaţie şi diferenţiere, autorităţile sunt cu ochii-n patru la cheltuieli iar utilizatorii care dau proprii bani din buzunar sunt pretenţioşi, precauţi şi tot mai bine informaţi. Apoi, Institutul Cantacuzino trebuie să înveţe regulile economiei de piaţă, ieşind din zona de confort creată de dependenţa de comenzile publice aşa-zis sigure, creându-şi propria structură comercială care să acopere nevoile din zona privată. Adică să fie condus ca o afacere. Şi nu în ultimul rând, Institutul Cantacuzino trebuie să se uite peste graniţe, să găsească parteneri regionali privaţi sau instituţionali, care să-i asigure pieţe de desfacere către Asia, Africa, America de Sud, unde practic nu există producătorii de vaccinuri şi unde constrângerile legate de costuri pot asigura institutului supremaţie competitivă. Asta va aduce cu sine şi surse de finanţare care să sustenabilizeze institutul, reducând dependenţa de sursele publice.

Există un paradox greu de explicat cu privire la industria locală de medicamente, căruia i-a căzut victimă şi institutul. Lipsa de viziune a autorităţilor de acum 20 de ani, care au crezut că domeniul nu este de viitor, a salvat fabricile româneşti de medicamente de la destructurarea restului industiei chimice. Ele au fost privatizate şi au ajuns în proprietatea unor investitori strategici şi financiari care au ştiut să le competitivizeze, în aşa fel încât astăzi România este un exportator de medicamente în peste 90 de ţări din 5 continente. Aceeaşi lipsă de viziune, în prezent, a făcut ca prin reglementări defectoase începând cu 2009 şi până în 2012 să scadă cu peste 40% producţia locală de medicamente pentru piaţa domestică, sectorul să contribuie la 15% din deficitul total al balanţei comerciale a României şi în cele din urmă, să închidă fabrici întregi.

Desigur că nu întâmplător Institutul Cantacuzino este repornit în “Anul Ion Cantacuzino”, când România serbează 150 de ani de la naşterea celui care a contribuit enorm la tezaurul descoperirilor din imunologie. Probabil că nu există o modalitate mai simbolică de a lega tradiţiile şcolii medicale româneşti cu noua ordine economică decât aceea de a transforma Institutul Cantacuzino într-un jucător industrial de talie internaţională.

Dragoş Damian este CEO al producătorului de medicamente Terapia Ranbaxy

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO