ZF 24

Cum şi-a obţinut Kobe Bryant averea de 600 de milioane dolari: de la investiţii în băuturi energizante, la parteneriate cu unele dintre cele mai valoroase branduri din lume, Bryant se apropia cu paşi siguri de o avere de un miliard de dolari

Cum şi-a obţinut Kobe Bryant averea de 600 de milioane...

Autor: Eduard Ivanovici

01.02.2020, 22:05 987

Kobe Bryant a lăsat în urmă o moştenire bogată, reuşind să câştige cinci titluri de campion NBA împreună cu Los Angeles Lakers, echipă la care a jucat toată viaţa. Într-o carieră de 20 de ani pe cea mai importantă scenă a baschetului la nivel mondial, Bryant a devenit unul dintre cei mai bogaţi atleţi din lume, având peste douăzeci de parteneriate cu branduri precum Nike, McDonald’s, Coca-Cola, Mercedes-Benz şi Hublot, conform Forbes.

Cu banii câştigaţi în urma parteneriatelor, Bryant a investit într-un număr destul de mare de proiecte antreprenoriale, incluzând aici băutura energizantă BodyArmour şi startup-urile Art of Sport şi HouseCanary. La câteva luni după ce s-a retras, în 2016, a anunţat lansarea unui fond de investiţii în valoare de 100 milioane de dolari, prin îşi propunea să finanţeze proiecte din sectoare precum media, tech şi business data. În septembrie 2019, firma investise în 18 companii.

În plus, Bryant a publicat o serie de cărţi de tip young adult şi a devenit primul atlet profesionist care câştigă un premiu Orscar, în 2018 pentru animaţia de scurt-metraj „Dear Basketball”. Per total, Bryant, la doar 41 de ani, acumulase o avere de peste 600 milioane de dolari, iar cariera post-NBA părea extrem de promiţătoare.

Bryant a obţinut cel mai mare salariu din NBA timp de şase ani la rând. Per total, salariul oferit de LA Lakers şi sponsorizările dintr-un singur sezon ajungeau la 62 milioane de dolari. Parteneriatul cu Nike a fost de departe cel mai profitabil. Acordul a fost semnat în 2003 pe o perioadă de patru ani, afacerea de 40 milioane de dolari transformându-l la acel moment pe Bryant într-un adevărat superstar global.

Nike a reuşit să îl trimită pe Bryant în aproape fiecare vară în China pentru a le promova produsele. Astfel, brandul lui Bryant a explodat în China, reuşind ulterior să obţină parteneriate cu Alibaba şi Mercedes-Benz.

În ceea ce priveşte salariile, Bryant a rămas în istorie drept al doilea cel mai bine plătit jucător din NBA, cu 323 milioane de dolari câştigaţi de-a lungul carierei, fiind întrecut doar de Kevin Garnett, cu 334 milioane. De asemenea, Bryant a fost al doilea jucător din NBA care atinge un salariu de 30 milioane de dolari, după Michael Jordan.

În 2013, Bryant a cumpărat 10% din compania de băuturi sportive BodyArmour şi avea să dea lovitura doar un an mai târziu, când Coca-Cola investea 300 milioane în brandul care la acea vreme era evaluat la două miliarde de dolari. Recent, BodyArmour a devenit un partener oficial al MLS – prima ligă de fotbal din Statele Unite. Astfel, BodyArmour reprezenta aproximativ o treime din averea pe care o acumulase Bryant la sfârşitul vieţii.

Printre investiţiile şi proiectele lui Bryant se numără The Honest Company, o companie de bunuri de consum larg, The Players’ Tribune, un website media, Scopely, un dezvoltator de jocuri video, LegalZoom, o companie de servicii legale şi Granity Studios, o companie media care a publicat seria de cărţi young adult.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO