ZF 24

Numărul călătoriilor interne a crescut cu 16% în ultimii doi ani, dar românii sunt tot codaşii regiunii

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Cristina Roşca

08.10.2014, 16:14 237

Românii au realizat anul trecut 18 milioane de călătorii în propria ţară, fiind codaşii regiunii, cu mai puţin de o călătorie per capita. Prin comparaţie, fiecare ceh a călătorit în medie de 2,5 ori în Cehia, potrivit calculelor ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

„Există o problemă de promovare turistică, respectiv nu se alocă fonduri guvernamentale pentru promovarea României către români. Autorităţile guvernamentale spun că misiunea lor principală este să aducă turişti în România“, spune Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, una dintre cele mai mari agenţii de turism din România. El adaugă că cea mai mare problemă există în zona montană, mulţi români preferând să meargă la schi în Austria, spre exemplu. Pe piaţa locală domeniul schiabil nu este dezvoltat, iar staţiunile nu oferă şi alte atracţii turistice.

„Totuşi, trebuie precizat că un sejur la un hotel comparabil este mult mai ieftin în România decât în Austria.“ Antreprenorul spune că o altă problemă pentru care românii călătoresc puţin – atât local, cât şi în străinătate - este puterea de cumpărare redusă.

Datele privind călătoriile interne ilustrează încă o dată faptul că turismul este subdezvoltat în România. În ceea ce priveşte turiştii străini, România a primit anul trecut 8 milioane de turişti (international arrivals), primele trei destinaţii fiind Bucureştiul, Braşovul şi Timişoara. Cele trei oraşe atrag jumătate din numărul total de turişti străini, potrivit calculelor ZF pe baza datelor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Prin comparaţie, Cehia atrage peste 13 milioane de vizitatori, mai mulţi decât populaţia ţării, de 10,5 milioane.

„Turismul românesc duce lipsă de investiţii, şi fără ele nu putem să ne aşteptăm la un număr mare de turişti străini. În ultimii ani am observat o schimbare în mixul de piaţă, atât la noi (la grupul Continental – n.red.), cât şi la nivelul întregii pieţe. Astfel, astăzi 75-80% din clienţi sunt români şi doar 20-25% străini. Anterior străinii ajungeau şi la 60% din total“, spune Radu Enache, acţionar al lanţului Continental Hotels, unul dintre cele mai mari de pe piaţa locală. El adaugă că singura piaţă unde situaţia este diferită este Bucureştiul, unde turiştii sunt în continuare mai numeroşi.

Datele Euromonitor surprind dimensiunile turismului local şi îl pun în perspectivă datorită comparaţiei cu alte state din regiune.

Deşi în ultimii ani atât agenţiile de turism, cât şi autorităţile anunţă o creştere a interesului pentru România din punct de vedere turistic, datele arată că există în continuare loc de creştere. 

„Cred că în România nu există o cultură a serviciilor pe de-o parte şi nu există infrastructură pe de alta. Mai mult, românii care până în ’89 nu au avut posibilitatea să meargă în afara ţării preferă acum să călătorească în străinătate. Tinerii însă ma aştept să redescopere România odată cu dezvoltarea industriei ospitaliere“, spune Ştefan Liuţe, strategy director al agenţiei de branding Storience.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO