ZF 24

Noi maxime istorice la Bursa la jumatatea sedintei bursiere

04.05.2007, 12:35 12

Cotatiile actiunilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) se aflau pe un trend ascendent la mijlocul sedintei bursiere de vineri, titlurile SIF si indicele BET atingand noi maxime istorice.

Indicele BET-FI, care urmareste trendul celor cinci SIF, consemna la ora 12:06 un avans de 1,06%, actiunile societatilor de investitii financiare fiind cele mai tranzactionate.

SIF Muntenia a fost cel mai lichid emitent, cu operatiuni de 11,4 milioane de lei, iar cotatia actiunilor acestui emitent a urcat cu 5%, la 2,05 lei pe unitate.

Volume ridicate au fost inregistrate si in cazul Bancii Transilvania, de 10,9 milioane de lei, pe locurile urmatoare plasandu-se celelalte patru SIF.

Indicele BET, calculat pe baza evolutiei celor mai lichide zece titluri, a urcat cu 1,36%, iar aprecierea indicelui BET-C, care reflecta trendul general al pietei, a fost de 1,15%.

Valoarea operatiunilor derulate la BVB totaliza 67,16 milioane de lei.

La sfarsitul sedintei de joi, titlurile SIF si indicele BVB au atins maxime istorice, pe un rulaj al pietei record pentru 2007, de 147,8 milioane de lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO