„Bursa este pentru toată lumea, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice.“
Monica Ivan, director general al casei de brokeraj BRK Financial Group, intermediar de top 10 de la Bursa românească, de altfel singurul broker listat la BVB, spune că recuperarea scăderii înregistrate ca urmare a pandemiei va depinde în continuare de mai mulţi factori şi că piaţa anticipează un al doilea val de îmbolnăviri, dar vom avea uneltele să depăşim acest moment.
„Recuperarea depinde de destul de mulţi factori şi de anumite riscuri. Mă refer în special la contextul extern, având în vedere criza sanitară şi consecinţele acesteia, mă refer la rezultatul alegerilor din Statele Unite care vor avea loc la final de an şi care vor afecta bursa americană, iar acest lucru se va propaga şi pe celelalte burse. Vom avea un risc legat de creşterea anticipată pentru trimestrul trei, care s-ar putea să nu se întâmple. Desigur, piaţa anticipează un val doi al crizei sanitare, însă în acelaşi timp vom avea unelte şi o oarecare experienţă să putem să depăşim momentul cu implicaţii economice nesemnificative. Recuperarea este strâns legată de aceste riscuri. “