ZF 24

Ministrul energiei: Noile redevenţe petroliere ar trebui discutate după alegerile prezidenţiale

Ministrul energiei: Noile redevenţe petroliere ar trebui...

Autor: Carol Dan

24.04.2014, 18:14 107

"În privinţa redevenţelor, dacă o să fiu întrebat ce părere am, voi comunica ANRM şi MFP să ia o decizie după alegerile prezidenţiale din decembrie, iar procesul să fie transparent, cu consultarea celor peste 40 de concesionari de acorduri petroliere", a firmat Nioclescu.

Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Redevenţele au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014 inclusiv, fiind stabilite prin legea de aprobare a contractului de privatizare a companiei Petrom, preluată de grupul austriac OMV.

Premierul Victor Ponta declara în vara anului trecut că România va avea în 2014 redevenţe pentru toate resursele sale naturale, care vor fi ridicate la media europeană. El a arătat că noile revedenţe ar putea fi aplicate mai devreme şi companiei Petrom, "în funcţie de negocieri" şi dacă va exista "un regim stimulativ".

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de 1 miliard de lei.

Nicolescu şi-ar dori ca ANRM să organizeze noi licitaţii pentru concesionarea de perimetre petroliere şi să facă o analiză a îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de companiile care au concesiuni petroliere.

Cea mai recentă licitaţie în vederea concesionării pentru explorare şi exploatare a unor perimetre de hidrocarburi a avut loc în 2010.

ANRM anunţa în urmă cu un an că va scoate la licitaţie 30-35 de perimetre petroliere, din care 8 în Marea Neagră. Licitaţia nu a avut încă loc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO