ZF 24

Metropolitan Life îşi aduce director de la ING Group

Metropolitan Life îşi aduce director de la ING Group

Autor: Ana Maria Petcana

24.06.2014, 10:14 922

Theodor Alexandrescu a condus operaţiunile MetLife în România timp de nouă ani. Numirea Emiliei Bunea este în curs de aprobare din partea autorităţilor de profil, se arată într-un comunicat al asigurătorului.

Anterior acestei numiri, Emilia Bunea (44 ani) a deţinut functia de director financiar la ING Group, segmentul ING Asigurări Europa. Cariera sa în ING a început în anul 2007, din poziţia de director financiar pentru operaţiunile de asigurări de viaţă şi pensii private, ulterior fiind desemnată director general al ING Pensii. Anterior, ea a lucrat la Interamerican Group (în prezent Eureko România) în perioada 2000 - 2007 şi în cadrul companiilor Capital Securities şi Comtel Rom.

Din poziţia de director general al MetLife Golf, Alexandrescu (44 ani) va coordona operaţiunile asigurătorului pentru cinci state: Kuwait, Quatar, Bahrain, Oman şi Emiratele Arabe Unite.

Potrivit datelor companiei, Metropolitan Life are 2 milioane de clienţi şi ocupă primul loc pe piaţa de asigurări garantate - accidente şi îmbolnăvire şi locul 2 pe segmentul de asigurări de viaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO