ZF 24

Mercer: Creşterile salariale rămân istorie pentru angajaţii care nu vor munci mai mult

Angajatorii caută din ce în ce mai mult oameni cu experienţă, ceea ce reduce şansele tinerilor absolvenţi de a se angaja într-o mare companie

Angajatorii caută din ce în ce mai mult oameni cu experienţă, ceea ce reduce şansele tinerilor absolvenţi de a se angaja într-o mare companie

Autor: Corina Mirea

20.09.2013, 00:07 14

Un angajat care îşi atinge obiectivele de performanţă sau îşi depăşeşte atribuţiile, chiar şi în condiţiile actuale de piaţă, poate primi o creştere salarială de 15%, de trei ori mai mare decât primeşte anual, în medie, un angajat dintr-o multinaţională locală.

Anul acesta, cei mai mulţi angajatori au rămas prudenţi în privinţa creşterilor salariale, majorările acordate de companii ajungând la 5% din salariu. Nici pentru anul viitor perspectivele celor care speră la o mărire de salariu nu se îmbunătăţesc, angajatorii estimând creşteri similare celor de anul acesta, arată cel mai recent studiu realizat de compania de consultanţă în resurse umane Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies.

„Creşteri salariale peste medie se vor acorda oamenilor de pe poziţii cu responsabilitate mare, oameni cu obiective, sarcini şi rezultate bine stabilite dinainte cu angajatorul şi care au capacitatea de a-şi depăşi atribuţiile. Companiile vor angajaţi cu experienţă relevantă în domeniu, care au chef de muncă şi care chiar mişcă lucrurile. Nu aş spune că angajatorii sunt reticenţi în ceea ce priveşte creşterile salariale, ci că nu au argumente pentru a cere un 10% pentru bugetul de salarii dacă economia nu creşte şi dacă firma nu are profit sau are afaceri în scădere“, este de părere Oana Datki, ma­na­ging partner pentru Europa de Sud-Est al Consulteam, re­pre­zentant Mercer în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO