ZF 24

Ce măsuri de sprijin cere industria de muncă temporară: Avem nevoie de subvenţionarea parţială a salariilor, de posibilitatea de a oferi salariatului zile libere recuperabile şi angajatorilor opţiunea de a reduce programul. „Dacă statul nu va aduce niciun sprijin, şansele ca numărul de angajaţi temporar să scadă drastic sunt foarte mari“.

Industria de muncă temporară din România este legată de evoluţia companiilor care utilizează astfel de servicii şi este printre primele care conştientizează impactul crizei creat de pandemia de COVID-19 în economia locală, cred specialiştii din piaţă. Aceştia spun că industria a fost grav afectată de această criză, scăzând cu 30% până acum şi cred că agenţiile de muncă temporară trebuie sprijinit de stat şi după ce starea de urgenţă se va încheia.

„Munca temporară a urmat îndeaproape tendinţa la nivel de piaţă în perioada pandemiei, ea fiind legată de evoluţia industriilor şi a companiilor care utilizează munca temporară. Practic munca temporară a fost prima în care s-au văzut primele semne ale impactului pandemiei indiferent că au fost în sensul descreşterii volumului de business  sau al creşterii acestuia în industrii precum farma, IT, telecom unde comenzile rămân la un nivel ridicat“, a spus pentru ZF Sorina Donisa, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a Prohuman Grup. Una din măsurile aşteptate de CEO-ul APT este subvenţionarea parţială a salariilor cu între 30% şi 41,5% până la final de an.

„Mă aştept la o revenire treptată a economiei iar această măsură ar reduce povara financiară în vederea păstrării unui număr cât mai mare de angajaţi temporar. Dacă statul nu va aduce niciun sprijin, şansele ca numărul de angajaţi temporar să scadă drastic sunt foarte mari. Companiile nu au vizibilitate pe termen lung şi nimeni nu ştie ce va aduce un eventual al doilea val ca atare tendinţă de renunţare la angajaţi se poate agrava dacă nu există măsuri de sprijin în vederea relansării activităţii“, adaugă Sorina Donisa.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.